După ani de creștere accelerată, vânzările de mașini electrice în Europa par să intre într-o zonă de încetinire, deoarece șoferii așteaptă modele mai bune și mai ieftine, care vor fi...
Noile norme de poluare ale Uniunii Europene pentru autoturismele și camioanele cu motoare cu combustie vor fi mai puțin ambițioase decât se prevăzuse inițial, după ce legislatorii au votat joi...
Renault a prezentat miercuri certificatul oficial de naștere al entității sale electrice Ampère, precum și echipa de conducere a filialei chemată să joace un rol decisiv în transformarea...
Producătorul auto turc Ford Otosan (Ford Otomotiv Sanayi A.Ş.), un joint venture între Ford Motor Co şi Koc Holding, a majorat de aproape patru ori capacitatea uzinei sale de la Yenikoy, din...
BYD este o companie care a generat un profit net de aproape 1,5 miliarde de dolari în trimestrul III. Astfel, compania este interesată de noi investiții în Ungaria.
Toyota Motor a anunțat miercuri că profitul său trimestrial a crescut de peste două ori față de anul trecut, datorită cererii puternice la nivel mondial pentru vehicule hibride și a unor...
Grupul auto german Volkswagen nu va lua deocamdată o decizie privind amplasarea uneia dintre cele patru fabrici de baterii pentru mașinile electrice, în condițiile în care cererea acestor...
Încetinirea cererii pentru automobile electrice, creşterea concurenţei venite din China şi volatilitatea de pe pieţele bursiere complică planurile grupului auto francez Renault, relatează...
Ceilalți doi pasageri au supraviețuit iar compania auto susține că sistemul de conducere asistată nici măcar nu ar fi fost funcțional în momentul impactului.
Ford și sindicatul United Auto Workers (UAW) au ajuns la un acord provizoriu, care include o creștere salarială record, pentru a pune capăt unei greve de aproape șase săptămâni.
Japonezii de la Toyota Motor fac demersuri pentru a determina guvernul indian în a reduce taxele pentru vehiculele electrice cu până la o cincime, argumentând că acestea sunt mult mai puțin...
Producţia de autoturisme, în România, a scăzut cu 1,8% în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2022, până la un volum de 375.860 de unităţi, arată datele...
Marea Britanie și Coreea de Sud vor prelingi un acord pentru facilitarea comerțului cu un anumit tip de bunuri, lucru care va susține industria auto a celor două prăți.