Profesorul de finanţe comportamentale, Adrian Mitroi, a vorbit în cadrul emisiunii ”Totul despre bani” despre cum pot fi învățați copiii să fie responsabili când vine vorba de o...
Înființat de o organizație care pune în aplicare mijloace de combatere a schimbărilor climatice, ClimateGPT dispune de o uriașă bază de date, inclusiv numeroase studii.
În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), un proiect vital pentru transformarea digitală a României este pe cale să devină realitate.
Austria nu va vota în favoarea planurilor de restructurare pentru două dintre cele mai mari unități ale grupului imobiliar austriac cu probleme Signa în timpul votului creditorilor programat, a...
Nimic surprinzător, de fapt, având în vedere programul încărcat al acestei săptămâni, cu reuniuni ale Rezervei Federale a SUA, ale Băncii Angliei, dar și ale băncilor centrale ale Elveției...
Compania de produse de sănătate de larg consum, Haleon, a anunțat luni că producătorul american de medicamente Pfizer își va reduce pachetul de acțiuni în companie la aproximativ 24%.
În numele celor 1500 de lucrători români rămași în șantierul naval din Mangalia, adresăm această petiție către dumneavoastră, în contextul situației critice cu care ne confruntăm....
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit duminică seara planurile pentru construirea celei mai moderne fabrici de pulberi pentru muniție din țară, proiect la care Uniunea Europeană va fi partener.
Tesla și-a anunțat în acest weekend intenția de a majora prețul pentru SUV-ului său electric Model Y cu aproximativ 2.000 de euro pe mai multe piețe europene începând cu 22 martie.
În 1964, un norvegian a găsit, copil fiind, paisprezece monede de argint. Șaizeci de ani mai târziu, Jan Gunnar Fugelsnes a aflat că unele dintre ele datează din 1280. O comoară inestimabilă!
De la lansarea „Skull and Bones” în urmă cu o lună, Ubisoft se prăbușește la bursă. Jocul lui cu pirați este un fiasco. Prețul acțiunilor a scăzut trei săptămâni la rând. Și-au...
Guvernul României a pus în dezbatere publică proiectul unei Ordonanțe de Urgență ce propune măsuri concrete, astfel încât facturile românilor la gaze și energie electrică să fie mai...
Proiectului de lege pentru modernizarea profesiei de executor judecătoresc care a fost inițiat și a parcurs mai multe etape legislative, după ce a trecut de Senat și Camera Deputaților...
Dacă inteligența artificială este menită să schimbe profund aproape tot ce ține de activitatea la locul de muncă, ea va avea un impact și asupra peisajului urban.