Activitatea din industrie a intrat, în ianuarie 2020, în a doua lună de contracţie, în condiţiile în care cererea rămâne slabă şi influenţează negativ volumul producţiei şi ocuparea...
Compania Nuclearelectrica a afişat un profit net de 541 milioane de lei la finalul anului trecut, în creştere cu 31,7% comparativ cu 2018, potrivit Situaţiei Financiare Individuale Preliminare şi...
Creșterea numărului investitorilor în fonduri de acțiuni și o mai bună propagare a educației financiare în rândul populației active reprezintă două dintre principalele provocări ale...
Grupul Hermes a anunțat, miercuri, că se constată o revenire la normal în China, unde numai patru din cele 43 de puncte de vânzare ale sale din zona continentală a țării, dar și din regiunile...
Walt Disney a anunțat înlocuirea cu efect imediat a directorului său general, funcție ocupată, din 2005, de Robert Iger. Succesorul său, Bob Chapek, va deveni al șaptelea DG al întreprinderii...
Un soldat american staţionat în Coreea de Sud a fost testat pozitiv pentru Covid-19, devenind primul militar al Statelor Unite cu coronavirus, au anunţat marţi Forţele armate americane din Coreea...
Luna ianuarie a anului 2019 s-a încheiat cu un excedent la bugetul consolidat al statului de 717 milioane lei, adică de 0,07% din PIB. Luna ianuarie a anului 2020 se încheie cu un deficit de 458...
În orașul Wuhan, acolo unde, la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, au fost înregistrate primele cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus, au fost identificați 195 de pacienți la care...
Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, autoritatea de sănătate publică a SUA, avertizează americanii să se pregătească pentru o explozie a numărului cazurilor de infecție cu noul...
Pentru a beneficia de o locuință ANL, persoanele interesate trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Printre altele, la data depunerii cererii, ele trebuie să fie în vârstă de până la...
În timp ce milioane de oameni tremură de frica noului coronavirus, dar uitând de gripa sezonieră care ucide mult mai mulți oameni, o americancă a avut o idee genială de afaceri.
În plină isterie provocată de noul coronavirus, NCOV-19, lumea a uitat de gripa sezonieră care în acest sezon a ucis deja 45 de oameni, numai în România.
Sistemul bancar a realizat un profit net de 6,392 miliarde de lei în 2019, în scădere cu peste 7,2% faţă de finalul anului 2018, când a raportat 6,892 miliarde de lei, iar totalul activelor la...
Retailerul online eMag anunţă că va suporta diferenţa dintre preţul de achiziţie a măştilor medicale şi cel la care clienţii îl pot cumpăra, astfel încât tariful final va fi de 3...
Veniturile bugetului general consolidat au crescut în ianuarie 2020 cu aproape 7% față de luna similară a anului trecut, la 27,55 miliarde lei, în linie cu estimările bugetare,...
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti anunţă că un al doilea incendiu, însă de mici proporţii, s-a produs în zonă în decurs de mai puţin de 24 de ore şi solicită sprijinul Poliţiei...
Fostul director al Direcţiei Reglementări Tehnice şi Autorizaţii de Construire din Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC), Mariana Ioniţă, a fost numită director...
Fabricantul de medicamente Moderna Inc. a produs primul lot al unui vaccin împotriva noului coronavirus, vaccin care a fost dezvoltat rapid pentru a putea fi pus la dispoziția cercetătorilor...
Consiliul Concurenţei investighează comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie medicală, în contextul scumpirii masive a acestora, a declarat, marţi,...
Perspectiva sumbră că epidemia de coronavirus ar putea deveni prima pandemie din era globalizării pune sub semnul întrebării stabilitatea economiei mondiale, transmite Bloomberg. În condiţiile...
Guvernul României nu ia în calcul introducerea unei noi taxe auto în acest an, dar în viitor vom vedea ce vom face, după o consultare publică cu societatea civilă şi corespondenţa cu Comisia...
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care abrogă prevederea potrivit căreia angajaţii de la stat care îndeplinesc, prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu normă...
Unul dintre cei mai reputați experți în finanțele lumii, profesorul care a prezis criza mondială din 2008, Nouriel Roubini, a dezvăluit evenimentele care vor putea antrena, curând, o nouă...
În unele provincii ale țării, autoritățile chineze au decis să slăbească regimul de carantină pentru a redeschide liniile de producție oprite, în speranța că, astfel, va fi evitat un...