În Senat a fost depus spre dezbatere un nou proiect de lege ce prevede, așa cum scrie în document, organizarea profesiei de ”responsabil cu protecția datelor”. Ce înseamnă asta și care sunt...
Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, a apreciat joi că sezonul de cumpărături de Crăciun, vital pentru magazine şi mediul de afaceri, poate fi salvat, dacă toată lumea respectă...
A devenit un obicei ca liderii lumii, mai mici sau mai mari, să adreseze felicitări noului președinte al Statelor Unite. Joe Biden nu face, desigur, excepție. Începând din 7 noiembrie, când...
Șeful băncii elvețiene de investiții UBS, Axel Weber, a avertizat economia mondială să nu își facă iluzii legate de o redresare rapidă după pandemia de coronavirus și a crizei provocată...
Grupul Bursa de Valori Bucureşti a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un profit net consolidat de 7,91 milioane lei, în creştere cu 18%, faţă de cel din perioada similară a anului...
Platforma de ride-hailing Bolt, cu sediul în Estonia, a anunţat joi că va investi anul viitor peste 100 de milioane de euro pentru a deveni cea mai mare firmă de închirieri de trotinete electrice...
Acum, când Joe Biden este președintele ales al Statelor Unite, soția sa, Jill Biden, se pregătește să devină Prima Doamnă. Un rol pentru care nu are nevoie de sfaturile Melaniei Trump. Pentru...
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost spitalizat după ce a contractat noul coronavirus la începutul acestei săptămâni, a informat presa locală, citând o oficialitate...
Preşedintele ales al SUA Joe Biden l-a numit pe Ron Klain, un important oficial democrat, şef de personal şi asistent al preşedintelui, informează joi Reuters.
Germania a semnat un contract cu Airbus în vederea achiziției a 38 de noi avioane de luptă de tipul Eurofighter, a anunţat grupul aeronautic european, o decizie ce vizează reînnoirea flotei sale...
Regina Elisabeta a II-a ar fi „extrem de dificil” să-l „țină departe” pe prințul Charles de dreptul său de a fi rege, chiar dacă Majestatea Sa ar alege un alt moștenitor, a spus fostul...
Gazele naturale pot funcţiona ca o punte pentru ţările din Balcanii de Vest care vor să adere la Uniunea Europeană şi trebuie să facă tranziţia de la cărbune la surse regenerabile, a...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat proiectul de ordin al preşedintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul...
Centrala nucleară din Belarus (BelNPP) a încetat să mai producă energie electrică după ce au avut loc mai multe explozii, relatează un portal local de știri.
Angajații din România se pot pensiona anticipat dacă îndeplinesc anumite condiții, această facilitate mai fiind posibilă doar în acest an, din 2021 va mai exista numai varianta pensionării...
Capitala Lituaniei, Vilnius, se pregăteşte să instaleze un spital temporar cu 700 de paturi în cel mai mare centru expoziţional al său, în contextul în care administraţia locală se teme că...
Direcția de Sănătate Publică Sibiu a transmis, miercuri, Institutului Național de Sănătate Publică o cerere de carantinare a mai multor localități din județul Sibiu, inclusiv a municipiului...
O companie de licitații americană scoate la vânzare mai multe dispozitive pe care spionii KGB din epoca sovietică, le-au folosit mai ales în perioada Războiului Rece.
Agenţia Naţională de Supraveghere Sanitară (ANVISA) din Brazilia a autorizat miercuri reluarea testelor clinice ale vaccinului candidat CoronaVac dezvoltat de compania chineză Sinovac împotriva...
Inspecţia Muncii este ruptă de realitate şi de problemele transmise de cetăţeni, iar acţiunile de verificare nu sunt realizate cu seriozitate, a declarat, miercuri, ministrul Muncii şi...
Există o preocupare majoră privind moneda digitală emisă de băncile centrale atât la nivelul Comisiei Europene cât şi la Banca Centrală Europeană, a declarat, miercuri, Ruxandra Avram,...
Mai mult de jumătate dintre persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2 sunt afectate de o oboseală persistentă timp de zece săptămâni după trecerea bolii COVID-19, potrivit unui studiu realizat...