Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul total s-a ridicat la 119,66 milioane lei (22,87 milioane euro).
Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, a crescut cu 2,62%, până la 31.892,62 puncte, în timp ce BET-Plus, care reflectă evoluţia celor mai lichide acţiuni de la BVB, s-a majorat cu 2,55%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 1,96%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia companiilor din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a majorat cu 2,59%.
Indicele blue-chip extins BET-XT a înregistrat o creştere de 2,48%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,72%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO s-a apreciat cu 0,88%.
Cele mai lichide titluri de pe Piaţa Reglementată au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 19,81 milioane de lei, urmate de acţiunile Hidroelectrica, cu 14,33 milioane de lei, şi OMV Petrom, cu aproape 11,75 milioane de lei.
Evoluţiile cele mai bune au fost consemnate de acţiunile Prefab (+7,48%), Bittnet Systems (+7,07%) şi ale BRD-Groupe Societe Generale (+5,57%).
La polul opus, cele mai importante scăderi au fost înregistrate de titlurile Mecanica Ceahlău (-8,12%), Bucur SA (-4,76%) şi Armătura (-2,56%).