DCBusiness › Companii › Viitorul TAROM, în atenția ministrului propus la Transporturi. Ce se va întâmpla cu compania

Viitorul TAROM, în atenția ministrului propus la Transporturi. Ce se va întâmpla cu compania

TAROM
TAROM trebuie să prezinte un nou plan de reorganizare până la finalul lui 2026.

TAROM va continua să existe și nu se va închide, fiind un brand românesc care trebuie păstrat, a declarat luni ministrul propus pentru Transporturi și Infrastructură, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile din comisiile reunite de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului.

"Este un plan de reorganizare care a fost aprobat în 2024 de Comisia Europeană. Vom face tot posibilul să prelungim acest plan. Va trebui ca până la 31 decembrie 2026 să prezentăm Comisiei Europene planul de reorganizare şi vă spun din capul locului că TAROM nu se va închide. TAROM este un brand românesc care va trebui să existe în continuare. Urmează să am o întâlnire cu conducerea şi să stabilim detaliile pe mai departe", le-a spus Popa jurnaliştilor.

Ministrul propus la Transporturi a susţinut acelaşi lucru şi în faţa membrilor comisiilor reunite, dând asigurări că, în domeniul aerian, prioritatea zero este noul terminal de pasageri de la Aeroportul Henri Coandă, alături de creşterea capacităţii cargo şi a conexiunilor multimodale, astfel încât transportul aerian să nu mai piardă teren în favoarea celorlalte moduri de transport.

"Vă spun din start: nu renunţăm la TAROM. Dincolo de planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană, TAROM este compania care de fiecare dată a adus românii acasă când a fost o criză undeva în lume. Îndeaproape, voi urmări evoluţiile de la ROMATSA, implicată ca terţ în litigiul dintre compania Pfizer şi statul român. Continuitatea serviciilor sale este vitală pentru coordonarea activităţilor operaţionale zilnice, a zborurilor şi survolurilor, atât pe componenta civilă, cât şi pe cea militară", a arătat demnitarul.