DCBusiness Energie SUA și UE vor colabora pentru obținerea de minerale critice

SUA și UE vor colabora pentru obținerea de minerale critice

Minerale rare
Uniunea Europeană și Statele Unite lucrează pentru un acord în vederea stabilirii unor parteneriate cu țările bogate în aceste resurse.

Un oficial de rang înalt al Comisiei Europene a declarat că deși acest acord "nu este prevăzut" până la încheierea discuțiilor Consiliului de Comerț și Tehnologie care va dura până vineri, o declarație comună va anunța că cele două părți vor lucra pentru a ajunge la un astfel de acord.

Este de așteptat ca acest acord să acopere interesul SUA și UE pentru cobalt, grafit, litiu, mangan și nichel, relatează Reuters.

Una dintre problemele care împiedică încheierea unui acord imediat este cererea SUA de a putea examina fiecare sit pentru a se asigura că sunt respectate standardele de muncă.

"Discutăm despre includerea unor mecanisme specifice privind încălcările raportate ale unui număr de drepturi fundamentale ale muncii", a declarat oficialul Comisiei.

Statele Unite și Uniunea Europeană vor vorbi cu miniștri din Namibia, Ucraina, Kazahstan și Uzbekistan și din alte țări, într-un efort de a crea alianțe pentru mineralele esențiale.

"Credem că putem face o ofertă diferită pentru o serie de țări în curs de dezvoltare față de oferta pe care, de exemplu, au lucrat până acum cu China", a declarat oficialul.

Acest lucru a însemnat finanțarea infrastructurii, un accent mai mare pe durabilitate și mai multe afaceri cu valoare adăugată în aceste țări, a spus oficialul.