DCBusiness Finante Rezervele internaționale ale României au crescut în septembrie

Rezervele internaționale ale României au crescut în septembrie

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) au crescut până la 34.824 milioane euro, la finele lui septembrie 2018, față de 34.508 milioane euro, la 31 august 2018. Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.403 milioane euro.

La 30 septembrie 2018, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 31.421 milioane euro, față de 31.060 milioane euro la 31 august 2018.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

Intrări de 1.418 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice și altele;

Ieşiri de 1.057 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Plăţile scadente în luna octombrie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 409 milioane euro.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.