DCBusiness Burse-Fonduri Mutuale Profitul Bursei de Valori s-a subțiat în 2018. OUG 114, printre cauze

Profitul Bursei de Valori s-a subțiat în 2018. OUG 114, printre cauze

Volumul tranzacțiilor s-a redus cu mai mult de jumătate
Grupul BVB a încheiat anul 2018 cu un profit de 10,2 milioane lei, în scădere cu 31% comparativ cu perioada similară din 2017, în trimestrul patru profitul fiind de 2,05 milioane lei (minus 72%), transmite Agerpres. Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat un profit net de 9,46 milioane lei în 2018 (minus 34%), şi de 1,57 milioane lei în ultimul trimestru al anului (minus 78%).

”Până la jumătatea lunii decembrie 2018, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost una dintre cele mai performante pieţe din regiune, însă a încheiat anul 2018 cu o scădere de 4,77% a indicelui BET, principalul indice al pieţei de capital locale care include cele mai tranzacţionate 15 companii. Trendul puternic descrescător a fost declanşat pe 19 decembrie 2018, când au apărut  informaţii referitoare la taxarea suplimentară pe sectoarele bancar, energie şi telecomunicaţii, şi modificarea Pilonului II, moment în care indicele de referinţă BET a scăzut cu 11,21%, ştergând într-o singură zi toată creşterea înregistrată până atunci în tot anul 2018 de piaţa de capital locală. Între valorile existente anterior acestei date, respectiv 18 decembrie, şi ultima şedinţă de tranzacţionare din 2018, respectiv 31 decembrie, indicele principal al pieţei de capital înregistra o scădere de 12%”, se menţionează în raportul financiar preliminar.

La finalul anului trecut, doar cei doi indici de tip total return, care includ şi dividendele, au reuşit să se menţină în teritoriu pozitiv. Indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din BET, a înregistrat cel mai mare avans, de 4,3%.

Citește și: Săptămâna neagră a Bursei București. Care sunt companiile cele mai afectate

Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor cu acţiuni a crescut anul trecut cu 5% în echivalent lei şi a depăşit 45 de milioane lei (circa 10 milioane euro) pe parcursul anului 2018, timp în care valoarea totală de tranzacţionare cu toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 2% şi a depăşit 14 miliarde lei (circa 3 miliarde euro).

Capitalizarea bursieră a companiilor româneşti a fost de 18 miliarde euro la finalul anului trecut, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piaţa reglementată a BVB a fost de 30 miliarde euro în ultima şedinţă de tranzacţionare a anului 2018.

Pe parcursul anului 2018, Grupul BVB a înregistrat venituri operaţionale consolidate de peste 39,82 milioane lei (12 luni 2017: 38,06 milioane lei), o creştere cu 5% faţă de perioada similară a anului anterior, variaţie determinată de avansul segmentelor de tranzacţionare, post-tranzactionare şi registru, cât şi de scăderea înregistrată de segmentul Servicii FCI şi alte servicii.

Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele