DCBusiness Burse-Fonduri Mutuale Pesimismul cu privire la reducerea dobânzilor din SUA a tras acțiunile europene în jos

Pesimismul cu privire la reducerea dobânzilor din SUA a tras acțiunile europene în jos

Foto: Pexels.com
Acțiunile europene au înregistrat marți scăderi semnificative, în așteptarea publicării de săptămâna aceasta a unor date importante privind inflația în întreaga lume, dar și pe fondul pesimismului din partea Fed.

Indicele pan-european STOXX 600 a închis cu 0,6% mai jos, cea mai mare scădere din ultima lună. Majoritatea indicilor bursieri au încheiat ziua în scădere în frunte cu acțiunile franceze, care au înregistrat o scădere de 0,9%.

Președintele Fed al sucursalei din Minneapolis, Neel Kashkari, a declarat într-un interviu acordat CNBC că banca centrală a SUA ar trebui să aștepte progrese semnificative în ceea ce privește inflația înainte de a reduce ratele dobânzilor.

Indicele companiilor din turism(SXTP) a condus pierderile la nivelul principalilor indici STOXX 600, scăzând cu 2,8%, în timp ce acțiunile companiei de pariuri sportive Flutter Entertainment, listată la Londra, au scăzut cu 7,4%.

Titlurile din domeniul sănătății (SXDP) au scăzut cu 1%, în timp ce titlurile imobiliare (SX86P) au scăzut cu 0,7%.

În centrul atenției traderilor ar urma să fie datele privind prețurile de consum din luna mai pentru zona euro, care vor fi publicate vineri, în timp ce pe parcursul săptămânii vor fi publicate, de asemenea, datele individuale privind inflația din Germania, Spania și Franța.

Banca Centrală Europeană (BCE) pare pregătită să înceapă să relaxeze ratele dobânzilor în cadrul ședinței sale de săptămâna viitoare, pariurile indicând o probabilitate de peste 91% de reducere a ratelor, potrivit datelor LSEG.

Pe de altă parte, traderii văd 50% șanse ca prima reducere a dobânzii de către Fed să aibă loc în septembrie, potrivit specialiștilor.

Între timp, un nou sondaj al Băncii Centrale Europene a arătat că, luna trecută, consumatorii din zona euro și-au redus așteptările privind inflația luna trecută, așteptările privind inflația în următoarele 12 luni scăzând la 2,9%, de la 3,0% cu o lună înainte, atingând cel mai scăzut nivel din septembrie 2021.

Prețurile angro din Germania au scăzut cu 1,8% în aprilie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut.

Dintre acțiunile individuale, producătorul german de parfumuri Symrise a adăugat 1% după ce Deutsche Bank a ridicat ratingul acțiunilor de la „hold” la „buy”.

Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele