DCBusiness Finante Pensiile speciale vor fi impozitate cu până la 90%

Pensiile speciale vor fi impozitate cu până la 90%

Se dorește impozitarea pensiilor speciale
Se are în vedere modificarea Codului fiscal pentru introducerea de impozite pentru pensiile speciale în această perioadă în care economia României este greu încercată de criza provocată de noul coronavirus.

Astfel, la Senat a fost depusă o nouă inițiativă legislativă care are în vedere impozitarea drastică a pensiilor speciale, propunerea nefiind singura de acest fel care se află la ora actuală în dezbatere la Parlament.

Propunerea prevede că veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă de până la 2.000 de lei vor rămâne în continuare neimpozitate.

Însă, pentru sumele care depășesc 2.001 lei, vom avea o cotă de impozitare de la 10% până la 90% (impozit care se va aplica la partea de venit care depășește 2.000 de lei), în funcție de anumiți factori:

Citește și: Violeta Alexandru, despre impozitarea pensiilor speciale. Da, susțin

10% pentru veniturile între 2.000 lei și valoarea cea mai mare dintre: pragul special de impunere și nivelul pensiei
contributive din sistemul public, din sistemul fondurilor de pensii administrate privat, și ale fondurilor de pensii facultative;

90% pentru veniturile care depășesc valoarea cea mai mare dintre: pragul special de impunere și nivelul pensiei contributive din sistemul public, din sistemul fondurilor de pensii administrate privat, și ale fondurilor de pensii facultative.

Pragul special de impunere va fi de cinci indemnizații sociale pentru pensionari, respectiv 3.520 de lei.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.