DCBusiness Companii Lovitură pentru Elon Musk, la bursă. Ce se întâmplă cu acţiunile Tesla

Lovitură pentru Elon Musk, la bursă. Ce se întâmplă cu acţiunile Tesla

Foto: pexels.com
Acţiunile producătorului auto Tesla scad puternic la bursă.

Acțiunile producătorului american de automobile electrice Tesla au pierdut peste 7% marți pe bursa de la New York, afectate de informațiile privind înjumătățirea vânzărilor pe piața europeană. Scăderea este pusă pe seama declarațiilor controversate ale lui Elon Musk, care au descurajat o parte dintre potențialii cumpărători, relatează AFP.

În jurul orei 16:35 GMT, acțiunile Tesla înregistrau un declin de 7,18%, ajungând la 306,80 dolari, iar capitalizarea bursieră a companiei a coborât sub pragul de 1.000 de miliarde de dolari.

Potrivit Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), înmatriculările de automobile Tesla în Europa au scăzut cu 45% în ianuarie 2025 față de aceeași lună a anului trecut. Tesla a înregistrat doar 9.945 de vehicule vândute în prima lună a acestui an, comparativ cu 18.161 în ianuarie 2024, în contextul unei creșteri generale de 37% a vânzărilor de mașini electrice la nivel european.

În Germania, Tesla a înmatriculat doar 1.277 de vehicule în ianuarie, cel mai mic nivel din iulie 2021, iar în Franța, vânzările au scăzut cu 63% în ritm anual.

Declinul vine în contextul poziției controversate a lui Elon Musk, care și-a exprimat susținerea pentru partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). Politicienii pro-europeni din Germania au considerat acest gest o ingerință electorală, mai ales după ce Musk a transmis un mesaj video membrilor AfD, îndemnându-i „să fie mândri că sunt germani” și criticând ceea ce a numit o confruntare exagerată cu trecutul nazist al țării.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.