DCBusiness Burse-Fonduri Mutuale JT Grup Oil debutează pe piata AeRO

JT Grup Oil debutează pe piata AeRO

Bursa de Valori Bucuresti a anunțat că marti, 6 august, de la ora 10:00, are loc deschiderea oficiala a sedintei de tranzactionare dedicata listarii JT Grup Oil pe piata AeRO, companie care activeaza pe piata distributiei de carburanti si dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din Romania în portul Constanța.

 Actiunile companiei se vor tranzactiona sub simbolul bursier JTG. 

Obiectul de activitare al companiei este de comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi si gazosi al produselor derivate.

Compania are o vechime de 22 de ani și o cifră de afaceri de peste 224 milioane de lei în 2023 în timp ce profitul pe anul trecut a fost de peste 5 milioane de lei un număr mediu de angajați de doar 35, conform datelor furnizate de Termene.ro.

JT Grup Oil S.A. anunţa în martie 2024 finalizarea primei etape de dezvoltare a proiectului JT Terminal, singurul terminal privat de produse petroliere din România.

Compania explica în primpvară că odată cu finalizarea lucrărilor de infrastructură a fost închis şi contractul de finanţare obţinut din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), prin care compania a beneficiat de 11 milioane de euro.

Cu o investiţie totală de 25 milioane de euro, obţinută din trei surse de finanţare - capital propriu, credit de investiţie acordat de UniCredit Bank Romania şi finanţare prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare - la finalizare, JT Terminal va fi primul terminal privat de produse petroliere din România construit în ultimii 50 de ani.

Amplasat în incinta Portului Constanţa Nord, zona fluvio-maritimă, terminalul va dispune de opt rezervoare cu o capacitate totală de stocare de 31.500 de tone. Conectat pe calea ferată şi rutieră la infrastructura portuară şi naţională, noul terminal multi-modal şi complet automatizat va permite încărcarea şi descărcarea simultană a navelor, vagoanelor şi cisternelor, reducând timpii de aşteptare în port pentru încărcarea sau descărcarea carburanţilor.

Capacitatea de încărcare şi descărcare a terminalului este între 700 şi maximum 1.000 de tone pe oră pentru nave, între minimum 300 şi maximum 700 de tone pe oră pentru trenuri şi între minimum 40 şi maximum 80 de tone pe oră pentru cisterne. În plus, terminalul poate încărca şi descărca barje de la 3.000 la 9.000 de tone, 16 vagoane simultan, pe două linii ferate paralele şi 20 de cisterne.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele