DCBusiness Companii IT-ul românesc, între prudență și inovație: Companiile cer stabilitate fiscală pentru a continua creșterea

IT-ul românesc, între prudență și inovație: Companiile cer stabilitate fiscală pentru a continua creșterea

Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/
Conform celui mai recent ANIS Sentiment Survey, realizat în lunile august și septembrie 2025, industria IT din România continuă să crească, dar într-un climat de incertitudine fiscală și volatilitate economică ce împinge companiile către strategii prudente de consolidare și optimizare.

90% dintre companiile membre ANIS consideră că principalul factor pentru creșterea pieței în 2026 ar fi stabilitatea fiscală și legislativă, după ce pentru 2025 principalul factor cu impact negativ în business (64%) și în dimensiunea echipelor (62%) este considerat modificarea legislației fiscale, mai ales eliminarea facilității pentru IT-iști.

Creștere moderată, presiuni majore

65% dintre companii au raportat creșteri ale cifrei de afaceri în ultimele 12 luni, în timp ce 18% au înregistrat scăderi. Extinderea portofoliului de clienți (44%), eficientizarea operațională (33%) și diversificarea serviciilor (28%) sunt principalele motoare de creștere.
Pe de altă parte, modificările fiscale și legislative (64%), scăderea bugetelor clienților (59%) și creșterea costurilor (59%) rămân principalele bariere pentru dezvoltare.

Piața muncii: stabilitate aparentă, dar cu semne de polarizare

54% dintre firme și-au menținut efectivele de personal, 31% și-au extins echipele, iar 15% au raportat scăderi. Ajustările de structură au vizat în special angajarea de competențe avansate (44%), reorganizarea pe specializări (36%) și reducerea rolurilor de nivel junior (31%). Un semnal pozitiv: 56% dintre companii derulează deja programe de formare și reconversie profesională, iar 23% intenționează să investească în această direcție, semn al angajamentului pe termen lung pentru competitivitatea forței de muncă.

Adaptare prin AI și diversificare

Companiile combină eficientizarea costurilor cu investiții în inovație: 62% investesc în automatizare și AI, 59% în diversificarea portofoliului de produse și servicii, iar 49% în extinderea către noi industrii și clienți.

Perspective pentru 2026: prudență cu potențial de creștere

Privind înainte, 59% dintre companii estimează stagnare sau creșteri moderate, în timp ce 36% mențin o perspectivă optimistă. Factorii considerați critici pentru accelerarea pieței sunt: stabilitatea fiscală și legislativă (90%), digitalizarea accelerată (41%), cererea pentru servicii IT (36%), sprijinul pentru inovare și IP propriu (28%) și disponibilitatea talentului specializat (26%).

„Industria IT din România se află într-un moment definitoriu: consolidăm, optimizăm și ne specializăm, dar cu ochii larg deschiși către inovație și valoare adăugată. Succesul nu depinde doar de companii, ci și de mediul în care acestea operează. Este esențial să existe predictibilitate și politici publice care să stimuleze investițiile, talentul și inovația”, declară Edward Crețescu, președintele ANIS.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.