DCBusiness Companii România, Bulgaria sau Turcia? Ce ţară va alege Volkswagen pentru noua sa fabrică

România, Bulgaria sau Turcia? Ce ţară va alege Volkswagen pentru noua sa fabrică

În orice caz, așa scrie publicația Daily Sabah, potrivit căreia grupul german Volkswagen pregătește o investiție substanțială în Turcia în cadrul programului său de extindere în Europa de Est. Printre locațiile evocate anterior s-a numărat și România, alături de Bulgaria. 

La jumătatea lunii trecute, patronul constructorului auto, Herbert Diess, declara că VW caută un loc pentru noua fabrică multibrand a companiei în Europa de Est. Unitatea ar urma să intre în funcțiune după 2022.

Conform programului, viitoarea întreprindere ar urma să dispună de 5000 de angajați, care vor produce SUV-urile Skoda Karoq și Seat Ateca, modele fabricate acum în Cehia, la Kvasiny.

Despre Turcia ca opțiune a Volkswagen a scris inclusiv publicația germană AutomobilWoche, care a explicat că un rol important în decizia constructorului auto a avut-o experiența acumulată în domeniu de variantele analizate.