DCBusiness Actualitate Clinica pentru mari arși de la Timișoara se deschide în primăvară

Clinica pentru mari arși de la Timișoara se deschide în primăvară

Clinica de Mari Arsi
Sorina Pintea a declarat miercuri, la Timișoara, că în primăvară se deschide Clinica de Mari Arși în cadrul Spitalului Județean de Urgență Timiș.

Ministrul Sănătății a mai spus în timpul conferinței de presă că: “Este un subiect la care România este deficitară în acest moment, vorbim de paturile pentru mari arși. Partea de dotare a Centrului de Mari Arși este finanțată de Banca Mondială. Programul Băncii Mondiale a fost implementat începând cu anul 2012. O comisie de specialitate formată din medici a stabilit necesarul de dotare pentru un centru de mari arși. Acest necesar cuprinde 94 de poziții. S-au făcut până în acest moment două licitații, prima, privind achiziționarea a 34 de echipamente, a fost finalizată.”

 Citește și:

Atenție! Se dau mai mulți bani! Pentru o situație anume

Despre a doua licitație Pintea a spus: ”În data de 17 decembrie s-au deschis ofertele, iar la sfârșitul lunii ianuarie se vor evalua ofertele. În luna februarie estimăm a fi semnat contractul de livrare, termenul de livrare fiind maxim trei luni din momentul semnării contractului. Acest contract cuprinde marea majoritate și cele mai necesare echipamente pentru dotarea Centrului de Mari Arși.”


Cât privește cea ce a doua licitație, ministrul a declarat că a fost finalizat caierul de sarcini dar că: ”Nu cred că este necesar să așteptăm finalizarea celei de-a treia licitații pentru alte componente și să nu dăm drumul la Centrul de Mari Arși. Am discutat cu reprezentanții Spitalului Județean Timișoara și am convenit ca atunci când se face livrarea ultimelor aparate achiziționate, spitalul să contribuie cu ce lipsește, este vorba de chestiuni minore, astfel încât în luna mai să aprobăm o linie de gardă și să dăm drumul Centrului de Mari Arși”, a conchis Pintea, citată de Pressalert.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele