DCBusiness Burse-Fonduri Mutuale Bursa închide în scădere dar valoarea schimburilor a urcat

Bursa închide în scădere dar valoarea schimburilor a urcat

Toți indicii erau pe plus
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de miercuri, iar valoarea schimburilor a urcat la 97,44 milioane de lei (19,69 milioane de euro), de la 53,81 milioane de lei (10,88 milioane de euro), în ziua precedentă.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,70%, până la 12.053,45 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un declin de 0,67%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,58%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a "pierdut" 0,52% din valoare.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat un declin de 0,04%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,96%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a stagnat.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondul Proprietatea, cu 19,21 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 4,88 milioane de lei, şi de cele ale Erste Group Bank de 2,73 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Impact Developer&Contractor (+3,77%), IAR (+3,57%) şi Erste Group Bank (+3,10%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile COMCM (-9,38%), Societatea de Construcţii Napoca (-4,67%) şi SSIF BRK Financial Group (-3,19%). 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele