DCBusiness Burse-Fonduri Mutuale Bursa de Valori București deschide în scădere. BET scade cu 0,83%

Bursa de Valori București deschide în scădere. BET scade cu 0,83%

Bursa de Valori București
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe cei mai mulţi indici şedinţa de joi, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistrând o depreciere de 0,83%, după 40 de minute de la debutul tranzacţiilor, până la valoarea de 8.300,94 puncte. 

Valoarea totală a schimburilor era de 2,95 milioane de lei (621.228 euro). 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, înregistra o scădere de 0,82%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,30%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, indica o apreciere de 0,06%. 

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, consemna un declin de 0,93%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, se deprecia cu 0,59%. 

Potrivit BVB, cele mai mari scăderi ale valorii acţiunilor le înregistrau companiile: BRD (-12,59%), Prebet SA Aiud (-7,43%) şi Zentiva (-5,3%). 

Pe de altă parte, în creştere erau acţiunile Fondului Proprietatea (+1,68%), Băncii Transilvania (+0,7%) şi Romgaz (+0,3%).

Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele