Amenzi de până la 20.000 de lei. Ce persoane sunt vizate

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Codul muncii este foarte clar în acest sens
Codul muncii este foarte clar în acest sens

Activitatea de voluntariat nu poate substitui munca plătită și încheierea unui contract de voluntariat în locul unuia de muncă, pentru a evita plata unor dări la stat sau pentru alte motive este interzisă de lege și aspru pedepsită. 

Inspecția Muncii poate reconsidera un raport de voluntariat ca fiind, de fapt, o muncă nedeclarată și poate amenda entitatea controlată cu zeci de mii de lei, conform prevederilor din Codul Muncii.

Ritmicitatea programului de activități ale pretinsului voluntar poate fi un semn care să le dea inspectorilor de gândit că ar fi vorba de muncă la negru.

Citește și Inspecția Tehnică Periodică a maşinii. Sancţiuni NOI

Primirea persoanelor la muncă fără a le încheia contracte individuale, fără a le transmite datele contractelor individuale în Revisal, în perioada în care acestea au contractele suspendate sau în afara programului part time sunt cele patru mari situații considerate, potrivit Codului muncii, muncă nedeclarată.

Pentru astfel de cazuri s-au prevăzut amenzi de câte 10.000 sau 20.000 de lei, în total, cel mult 200.000 de lei la un control.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298664.47RON
1 ETH = 14571.28RON
1 LTC = 407.90RON
1 XRP = 2.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16998.74 0.16%
BET-BK 3124.92 0.14%
BET-FI 60368.03 0.53%
BET-NG 1214.72 -0.01%
BET-TR 35270.32 0.16%
BET-TRN 34457.39 0.16%
BET-XT 1447.99 0.16%
BET-XT-TR 2970.63 0.16%
BET-XT-TRN 2907.02 0.16%
BETAeRO 1064.56 0.45%
BETPlus 2510.90 0.16%
RTL 37325.38 0.15%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel