Inevitabilul s-a produs, iar rușii nu au altă soluție decât să spere că, mai devreme decât mai târziu, lucrurile vor reveni la un normal, indiferent de cum va fi el. Pentru că situația...
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe a primit autorizaţia de construire pentru demararea lucrărilor de consolidare şi renovare a Palatului Ştirbei din Calea Victoriei 107.
Printre altele, Elveția este țara unde, în luna iulie, inflația a rămas stabilă, spre deosebire de majoritatea statelor lumii, unde inflația a continuat să crească.
”A venit apa caldă”! Așa strigau sâmbătă seară vecinii de cartier. Inițial am crezut că o e glumă proastă. Dar, minune, chiar se dăduse drumul la apă caldă.
Capitala Germaniei a decis să nu mai lumineze pe timp de noapte monumentele sale emblematice pentru a economisi energie. În întunieric va fi lăsată inclusiv reședința șefului statului.
Dezvoltatorii chinezi concurează între ei pentru a scăpa de locuințele nevândute. Pentru a-i atrage pe fermieri, acestora li se propune că finanțeze o parte din costuri cu produsele lor.
Președinții SUA și Chinei, Joe Biden și Xi Jinping, au vorbit la telefon aproape două ore. O discuție aprinsă, într-un context tensionat și pe fondul nemulțumirii americanilor privind...
Legea canabisului în scop medical, în România, este blocată. Ce spun Cristina Dumitrache, Florin Buicu și Alexandru Rafila despre legalizarea canabisului.
Sincer, mă așteptam să fie puhoi de lume, înghesuială pe plajă, îmbulzeală la terase și puzderie de oameni în apă. Dar ... Ceea ce am găsit eu nu corespunde acestei descrieri.
Guvernul a decis, în şedinţa de vineri, acordarea unui sprijin de 2.000 de lei pentru mamele şi copiii nou-născuţi din categoriile cele mai defavorizate.
Cotaţia barilului de petrol a scăzut, joi, cu peste 5% şi a revenit la nivelul la care era înainte de debutul războiului din Ucraina, afectat de temerile privind o recesiune care ar ameninţa...
Europa este în pericol să se confrunte, în această iarnă, cu „conflicte, dezordine și dispute foarte, foarte puternice” din cauza prețurilor ridicate la energie și, pe termen scurt, ar...
Mai mult de jumătate dintre companiile din Rusia și-au sporit cheltuielile pentru a acorda ajutor psihologic angajaților lor. În plus, vânzurile de antidepresive a crescut cu peste 60% în...
Cinematografie, teatru, muzică, arte plastice... De la începutul "operațiunii speciale" din Ucraina, niciun sector artistic nu a scăpat de ghearele regimului lui Putin.
Continuarea conflictului din Ucraina poate conduce Europa spre un război nuclear, este depărere expertul militar chinez Song Zhongping. El și-a expus punctul de vedere într-un articol scris pentru...