Cel puţin 115.000 de angajaţi din domeniul sănătăţii au murit din cauza maladiei COVID-19, a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a deplâns...
Uniunea Europeană a exportat anul trecut aproape 5,2 milioane de maşini (vehicule pe benzină, pe motorină, electrice şi hibride) şi a importat trei milioane de maşini, arată datele publicat...
România a urcat pe podium în clasamentul statelor care au cel mai mare consum de bere pe cap de locuitor, depășind țări ''cu tradiție'' cum ar fi Germania, Irlanda sau marea Britanie. Ca volum...
Vremea va continua să fie caldă, mercurul din termometre indicând până la 30 de grade Celsius. Spre finalul săptămânii, temperaturile mai scad şi îşi vor face apariţia ploile. După 3...
Franţa raportează cazuri de hemofilie după vaccinarea cu peste 20.964.000 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, potrivit celui mai recent raport al Agenţiei pentru Medicamente (ANSM).
La tragerea de duminică a fost câștigat premiul la categoria I de la tragerea 5/40, în valoare de 1.188.462 de lei. Biletul a fost jucat la o agenție din Oradea, județul Bihor.
Preşedintele irakian Barham Saleh a dezvăluit duminică că 150 de miliarde de petrodolari delapidaţi au fost scoşi din ţară de la căderea liderului Saddam Hussein în 2003. Președintele a...
Italia este aproape de un acord cu Uniunea Europeană privind înfiinţarea unui nou operator naţional, în locul companiei aeriene Alitalia SpA aflate în faliment.
Bitcoin a scăzut duminică cu 13%. Criptomoneda, care este (încă) cea mai puternică din lume, a primit o nouă lovitură după o vânzare masivă de Bitcoin, fapt ce a dus cotația aproape la...
Pensia anticipată parţială se acordă cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, persoanelor asigurate care au realizat stagiile complete de cotizare prevăzute de...
Refuzul reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti de a înregistra Contractul Colectiv de Muncă negociat cu îmbuteliatorul băuturii Pepsi-Cola, societatea...
Peste 70 de hectare de plajă nouă a câştigat staţiunea Mamaia, în urma lucrărilor de înnisipare realizate în cadrul proiectului de stopare a eroziunii costiere demarat cu fonduri europene în...
Odată cu încetarea focului care a intrat în vigoare de vineri, israelienii și palestinienii au început să calculeze pagubele celor 11 zile de ostilități care au dezactivat infrastructura din...
Britanicilor li se va interzice în curând să intre în Germania după ce Institutul de Sănătate Publică al țării a desemnat Marea Britanie drept sursă pentru o variantă de virus...
Elon Musk a curtat Moscova cu discuții despre construirea unei noi fabrici Tesla în Rusia, îngropând astfel proiectul pe care îl avea în vedere în nordul Angliei.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) informează că în ultimele 24 de ore au fost administrate 84.975 de doze de vaccin, dintre care...
China îşi va dubla numărul milionarilor în condiţiile în care clasa mijlocie va creşte cu aproape jumătate în următorii cinci ani, ceea ce va stimula consumul în a doua economie a lumii,...
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care se va desfăşura la Bruxelles, context în care va pleda pentru implementarea...
Certificatul verde digital al Uniunii Europene pentru COVID-19 ar trebui să fie funcţional de la 1 iulie, a declarat vineri comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.
Sorin Cîmpeanu a anunțat că, din banii acordați de UE prin PNRR, aproape 600 de milioane de euro vor fi direcționați către zona învățământului universitar. Ministrul educației a ținut...
Duminica, 23 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile loto de joi, 20 mai, Loteria Romana a acordat peste 19.000 de...
Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 4,9268 lei, în creştere cu 0,03 bani (0,01%) faţă de cotaţia precedentă, de...
Un număr de 49 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore. În ultima zi au fost confirmate 484 de cazuri noi, potrivit datelor transmise, vineri, de Grupul de Comunicare...
Autoritățile americane intenționează să organizeze mai multe loterii cu premii de milioane de dolari pentru a revitaliza campania de vaccinare împotriva COVID-19, aflată în pierdere de viteză...