Comisia Europeană a propus miercuri trei noi taxe în blocul comunitar, care pe parcursul următoarelor decenii ar urma să permită rambursarea fondurilor colectate de UE pentru a finanţa...
Guvernul britanic a redus miercuri de la zece la şapte zile perioada de izolare prevăzută în Anglia pentru persoanele vaccinate care au contractat COVID-19, în plină creştere a numărului de...
Omul de afaceri Bill Gates, miliardarul care a donat milioane de dolari pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului și ale cărui previziuni privind evoluția pandemiei au fost...
Oamenii de știință de la Centrul Național Walter Reed pentru Medicină Militară (WRAIR) din SUA ar urma să anunțe, în următoarele săptămâni, dezvoltarea unui vaccin eficient împotriva...
Oamenii de știință au identificat "indicatori" unici în sângele pacienților care au forme severe de COVID, deschizând calea pentru teste de diagnosticare simple care să-i ajute pe medici să...
Din 1 ianuarie 2022, pensiile militare vor fi majorate, potrivit unei ordonanțe ce conține o serie de măsuri fiscal-bugetare și care a fost oficializată în acest sfârșit de săptămână.
Guvernele şi autorităţile în statele europene trebuie să se pregătească pentru o creştere semnificativă a cazurilor de COVID-19 cu varianta Omicron, a atenţionat marţi reprezentantul pentru...
Țările din Europa au luat în considerare marți noi restricții de circulație, în timp ce președintele american Joe Biden a cerut medicilor militari să sprijine spitalele și să lupte...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că în proiectul privind aplicarea certificatului electronic COVID în România este prevăzută acordarea a 15 vouchere electronice...
În 2022, lumea va avea probabil unul dintre cei mai călduroși ani înregistrați vreodată, ceea ce va sublinia preocupările legate de necesitatea de a combate schimbările climatice.
Gigantul auto Tesla este lider în sectorul vehiculelor electrice cu inovații și tehnologii noi. Dar acest lucru nu a fost suficient pentru a opri un client nemulțumit să își arunce în aer...
Oamenii de știință de la Universitatea din Oregon au descoperit că ghețarului Thwaites, situat în vestul Antarcticii, ar putea deveni instabil în viitorul apropiat și s-ar putea prăbuși...
Se știe că Vladimir Putin este fan al hocheiului și chiar practică acest sport uneori și se mai știe că recent liderul de la Kremlin și-a exprimat regretul că fosta URSS s-a dezmembrat.
Un război între Statele Unite și China sau între Statele Unite și Rusia este puțin probabil să izbucnează în viitorul apropiat, astfel de teorii sunt promovate din cu totul alte interese, în...
Directoratul Naţional de Securitatea Cibernetică (DNSC) atrage atenţia asupra unei tentative de fraudă care foloseşte imaginea Dacia, atacatorii trimiţând mesaje cu oferte promoţionale false.
Jumătate dintre români estimează că anul acesta vor cheltui mai puțin decât anul trecut pentru cumpărăturile de Crăciun, așa cum reiese din răspunsurile cititorilor DCBusiness privind...
Comisia Europeană propune ca, începând din 2030, toate clădirile noi şi cele care intră în proces de renovare aprofundată să aibă zero emisii de carbon, iar pentru sectorul public, regula...
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis marţi un răspuns "militar şi tehnic" în cazul în care rivalii săi occidentali nu vor pune capăt politicii lor considerată ameninţătoare de către...
Este o problemă care datează de un deceniu. Prin Legea educației naționale din 2011, statul s-a angajat să acorde, în scop educațional, suma de 500 de euro fiecărui copil născut după data...
Patru membri ai Comisiei pentru libertatea religioasă internaţională din SUA (USCIRF) vor avea interdicţie de acces în China continentală, Hong Kong şi Macao, a anunţat marţi purtătorul de...
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marţi la 2,93% pe an, de la 2,89% cât a fost luni, conform...
Ordonanța de Urgență de modificare a regimului fiscal, document intrat în vigoare după publicarea lui în Monitorul Oficial, pe 18 decembrie 2021, schimbă, pe lângă multe altele, și regulile...
Dacă ai o grădină, un solar sau o seră, cu siguranţă eşti interesat de toate modalităţile prin care poţi creşte producţia, însă păstrând aceeaşi calitate, dar şi gust al fructelor...
Raed Arafat a declarat că nu este exclus ca, pe viitor, certificatul COVID în România să fie generat doar persoanelor vaccinate cu toate cele trei doze. ”Este foarte posibil să se ia decizia ca...