Zbor întârziat sau anulat? Soluţii pentru a vă salva vacanţele

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Mihai Ciobanu
Foto: Mihai Ciobanu

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) oferă soluții în contextul întârzierilor și anulărilor de curse aeriene.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) vine în sprijinul pasagerilor români, oferind soluții concrete în fața numeroaselor întârzieri și anulări de curse aeriene întâmpinate în special în timpul sezonului de vară, când este înregistrat cel mai mare trafic aerian pe plan internațional. Din păcate, în ultima perioadă, mai multe companii aeriene, în toată lumea, au fost nevoite să anuleze zboruri din diverse motive, cum ar fi lipsa sloturilor, întârzieri sau insuficiența personalului.

 

Iată care sunt avantajele rezervării biletelor de avion prin agențiile de turism:

 

► Protecție împotriva anulărilor: Turiștii care achiziționează bilete de avion prin intermediul agențiilor de turism beneficiază de protecție în caz de anulare. Dacă un zbor face parte dintr-un pachet de călătorie, agențiile sunt obligate, conform legii, să găsească soluții de repatriere a pasagerilor fără costuri suplimentare.

 

► Notificări și alternative: Companiile aeriene nu anunță întotdeauna clienții despre anulări sau întârzieri. În schimb, agențiile de turism informează turiștii, asigurându-se că aceștia nu se prezintă la aeroport decât atunci când au o alternativă de zbor garantată.

 

► Siguranța curselor charter: Cursele charter, operate cu avioane închiriate de touroperatori de la companiile aeriene, se numără printre cele mai sigure opțiuni de zbor. Touroperatorii sunt obligați să asigure derularea zborurilor sau să ofere alternative, atât la curse charter, cât și la circuite.

 

Pasagerii au dreptul la despăgubiri din partea companiilor aeriene în anumite condiții, plus cazare și masă dacă sunt întârzieri foarte mari sau anulări care periclitează revenirea pasagerului la destinație, însă agențiile de turism pot asigura rapid o alternativă de transport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0993
Diferența -0.0172
Zi precendentă 5.1165
USD
Azi 4.5826
Diferența 0.0336
Zi precendentă 4.549
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0993 RON
USD flag1 USD = 4.5826 RON
GBP flag1 GBP = 6.0501 RON
CHF flag1 CHF = 5.4309 RON
AUD flag1 AUD = 2.9381 RON
DKK flag1 DKK = 0.6836 RON
CAD flag1 CAD = 3.2819 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4403 RON
SEK flag1 SEK = 0.4681 RON
XAU flag1 XAU = 474.8048 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471072.35RON
1 ETH = 11485.00RON
1 LTC = 459.77RON
1 XRP = 11.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16480.41-0.02%
BET-BK3115.660.65%
BET-EF899.13-0.18%
BET-FI57673.410.05%
BET-NG1195.74-0.18%
BET-TR36969.821.71%
BET-TRN35869.931.52%
BET-XT1411.850.01%
BET-XT-TR3104.121.43%
BET-XT-TRN3019.171.28%
BETAeRO793.14-0.22%
BETPlus2428.750.04%
RTL36826.47-0.10%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel