"Putem discuta următoarele etape numai după obţinerea unor garanţii fiabile ale Comisiei Europene că proiectul nu va fi anulat şi nu vor exista obstacole în realizarea sa”, a declarat premierul Dimitri Medvedev într-o conferinţă de presă în Bulgaria.
Destinat să transporte circa 31,1 miliarde metri cubi de gaz rusesc pe an, acest gazoduct de asemenea numit "Turkish Stream" este în curs de terminare şi deschiderea vanelor este prevăzută pentru sfârşitul anului.
Dar chestiunea unei prelungiri spre vest - un traseu pentru care Bulgaria şi Grecia sunt în competiţie - rămâne deschisă, în timp ce Moscova nu-şi ascunde neîncrederea după eşecul proiectului South Stream la sfârşitul anului 2014.
Cu o capacitate de două ori mai mare decât TurkStream, acest gazoduct urma să facă legătura între Rusia şi Bulgaria, ocolind Ucraina. El a fost abandonat din cauza opoziţiei Bruxellesului, pe fondul conflictului ruso-ucrainean.
"Trebuie să ne amintim experienţa neplăcută de acum câţiva ani şi să nu o mai vedem reînnoită, experienţa South Stream", a subliniat Medvedev.
Citește și:Rușii de la Gazprom trag tare la gazoductul TurkStream