Trei din patru locuinţe din România nu au protecţie financiară împotriva dezastrelor naturale, în condiţiile în care doar aproximativ 2,4 milioane din cele aproape 10 milioane de locuinţe existente la nivel naţional sunt acoperite printr-o asigurare obligatorie, a declarat miercuri directorul general al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), Nicoleta Radu.
Doar 2,4 milioane de locuințe sunt asigurate obligatoriu
"Avem în România aproximativ 10 milioane de locuinţe, dintre care doar 2,4 milioane au o asigurare obligatorie, o asigurare de bază care le-ar putea proteja împotriva unor evenimente de tip cutremur, alunecări de teren şi inundaţii. Este, desigur, mult prea puţin. Rămân trei case din patru neacoperite de niciun fel de protecţie financiară în faţa unor asemenea evenimente. De aceea, nu încetăm să atragem atenţia tuturor cetăţenilor şi autorităţilor că acest risc, cel mai mare risc al României, trebuie luat în considerare de fiecare dintre noi.
Desigur, există o responsabilitate individuală pe care nu trebuie să o ignorăm şi o responsabilitate publică. De regulă, oamenii sunt obişnuiţi ca solidaritatea să însemne că riscul individual, responsabilitatea individuală se poate transfera către comunitate.
![]()
Ori nu prea este aşa. Cel puţin în situaţia în care suntem acum, într-o cascadă de crize geopolitice şi economice, nu cred că cineva mai poate spera ca responsabilitatea şi riscul individual să mai poată fi preluate de comunitate. De aceea milităm noi, cei de la Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, pentru conştientizare, pentru creşterea responsabilităţii individuale, pentru că fiecare dintre noi este răspunzător pentru viaţa, pentru bunurile, pentru tot ceea ce crede că este important în viaţa lui", a menţionat Nicoleta Radu, la vernisajul celei de-a V-a ediţii "ReExpoziţia".
Inundațiile recente au afectat mii de case
Oficialul PAID a oferit drept exemplu inundaţiile produse în ultimii ani în mai multe judeţe din ţară, care au afectat mii de locuinţe, însă doar o mică parte dintre acestea erau asigurate.
"Evenimentele prin care am trecut în ultimii ani ne-au demonstrat o situaţie extrem de dificilă. Au fost câteva serii de inundaţii în România şi vreau să vă dau câteva exemple, pentru că probabil auzind nişte cifre realizaţi într-adevăr dimensiunea evenimentelor întâmplate. În judeţele Galaţi şi Vaslui au avut loc inundaţii în urma cărora au fost afectate aproximativ 7.000 de locuinţe. Unele dintre acestea au fost distruse total.
Inundaţiile au fost puternice, iar casele, mai ales cele construite din materiale mai puţin rezistente, au fost distruse. Din cele 7.000 de locuinţe, noi nu am putut să despăgubim decât aproximativ 500. Şi asta pentru că oamenii din zonă nu s-au gândit nicio secundă că locuiesc într-o zonă predispusă la inundaţii şi nu s-au gândit niciodată că ar trebui să se protejeze împotriva acestor evenimente.
Desigur, sunt absolut convinsă că sunt oameni care au rămas şi acum fără un acoperiş deasupra capului, pentru că ajutoarele venite de la stat nu sunt în măsură să acopere reconstrucţia totală a locuinţelor", a adăugat Nicoleta Radu.