Reuters: Țările baltice se decuplează de la rețeaua electrică comună cu Rusia

7149_32200500
Infrastructură energetică / sursa foto: Freepik.com
Ca urmare a acestei decizii, trei țări din fostul bloc sovietic se vor conecta la rețeaua europeană de transport energetic. 

Operatorii rețelelor electrice din Estonia, Letonia și Lituania au semnat un acord de decuplare de la rețeaua electrică comună BRELL din era sovietică cu Rusia și Belarus, arată Reuters.

Această decizie va fi pusă în aplicare începând cu februarie 2025.

Cele trei țări baltice se bazează în continuare pe operatorii ruși pentru a controla frecvențele și a echilibra rețeaua.

"Părăsim BRELL în februarie, țările baltice vor testa împreună activitatea izolată a rețelelor electrice și se vor decupla", a scris marți ministrul lituanian al energiei Dainius Kreivys într-o postare pe Facebook.

"Întotdeauna am știut cu tărie că, așa cum am devenit parte a Uniunii Europene și a NATO, așa vom deveni parte a sistemului energetic european", a adăugat el.

După aproape un deceniu de negocieri, țările baltice au semnat un acord în 2018 pentru a-și conecta rețelele electrice la UE până în 2025.

UE a investit un total de 1,2 miliarde de euro pentru a pregăti regiunea pentru decuplare, acoperind aproximativ trei sferturi din costuri, a declarat marți, într-o declarație separată, operatorul lituanian de rețea electrică Litgrid.

Decuplarea va avea loc la 8 februarie, când statele baltice vor sincroniza frecvența rețelelor lor cu cea din Europa continentală, prin intermediul unei legături electrice cu Polonia, a declarat Litgrid.

x close