Pe fondul unei contra-performanțe a celebrei bănci de investiții americane, CEO-ul acesteia, David Solomon, alias DJ D-Sol, ar fi renunțat la ”al doilea job”.
După ce în 2022 s-a stabilit că în cazul în care orele suplimentare ale cadrelor militare și polițiștilor nu se pot compensa cu timp liber, aceștia vor beneficia de o creștere cu 75% a...
Cui aparține această concluzie: cercetătorilor din Statele Unite. Oamenii de știință americani au demonstrat că prea mult timp liber afectează negativ sentimentul de bine al unei persoane, cu...
CBRE, liderul mondial și național pe piața de consultanță imobiliară, a realizat primul studiu referitor la importanța mediului de lucru în activitatea angajaților, nevoile acestora, precum...