Uniunea Europeană, Statele Unite și Emiratele Arabe Unite, gazdele COP28, încurajează alte guverne să se alăture unui acord global pentru triplarea energiei regenerabile în acest deceniu.
Pentru a transforma sectorul transportului maritim din punct de vedere al emisiilor de CO2 este nevoie de sume colosale dar acest pas este esențial pentru obiectivul din 2050.
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 20 septembrie 2023, la New York, Statele Unite ale Americii, intervenția națională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a...
România şi-a atins deja 62% din ţintele naţionale ale implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă, a afirmat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis.
Insectele și alte specii exotice invazive, venite din colțurile îndepărtate ale lumii îi costă pe oameni mulți bani având în vedere că acestea pun în pericol viața multor oameni.
ONU lansează o platformă pentru a evalua, pentru prima dată, măsura în care se extrage nisip de pe fundul mării. Organizația este îngrijorată de supraexploatarea acestei resurse, care...
Omenirea a intrat în "era de fierbere" climatică, a avertizat șeful Națiunilor Unite, în timp ce autoritatea meteorologică mondială a confirmat că luna iulie 2023 va fi "aproape sigur cea mai...
Pentru a rectifica pagubele aduse economiei globale cauzate de diversele crize, s-a creat o mare gaură în bugetul multor țări, acest fapt a dus la o datorie publică mondială imensă.
Uniunea Europeană (UE) "se va opune oricărui abuz" al Rusiei la preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU, a afirmat duminică şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, pe Twitter,...
Rusia preia sâmbătă preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate al ONU, responsabilitate pe care o va deţine timp de o lună şi care este în esenţă protocolară, dar care a stârnit...
Consiliul de Securitate al ONU avertizează cu privire la consecințele creșterii nivelului mărilor asupra populațiilor care trăiesc în zone de coastă. Potrivit estimărilor, un om din zece ar...
O "mare minciună": secretarul general al ONU a cerut miercuri ca marile companii petroliere să fie urmărite în justiție, așa cum au fost, la timpul lor, companiile de tutun, pentru că au ascuns...
Ucraina a cerut luni excluderea Rusiei din ONU, la peste zece luni de la începerea invaziei trupelor ruse, o cerere cu şanse reduse de succes, Moscova având drept de veto în Consiliul de...
Ucraina intenţionează să ceară luni excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU, a declarat duminică ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, citat de France Presse.
Secretarul general al ONU a avertizat că lipsa de acțiune în fața crizei climatice din ce în ce mai accelerate reprezintă o "sinucidere colectivă", îndemnându-i pe liderii mondiali...
Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Türk, i-a cerut sâmbătă noului director al Twitter Elon Musk să se asigure ca aceste drepturi sunt respectate pe reţeaua de...
ONU a tras din nou vineri un semnal de alarmă cu privire la situaţia din Somalia, unde doar distribuirea ajutorului umanitar permite în prezent ţării să evite o foamete majoră şi a cerut...
Secretarul general al ONU i-a avertizat marţi pe liderii din întreaga lume cu privire la riscul unei "ierni a nemulţumirii mondiale", din cauza multiplelor crize care afectează omenirea, de la...
Omenirea "se joacă cu un pistol încărcat" în contextul actualelor crize cu conotaţie nucleară, a avertizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, sâmbătă, la Hiroshima, cu ocazia...
Unul dintre cei mai importanți oameni de pe planetă trimite statele lumii să ia bani de la companiile din energie. Secretarul General al ONU a lansat un apel către guvernele lumii prin care a...
Destabilizare globală, foamete și migrația în masă la o scară fără precedent. Este avertismentul agențiilor ONU, care avertizează asupra unei "catastrofe iminente".
Războiul din Ucraina frânează fragila recuperare economică pe care lumea a început-o după criza provocată de Covid-19, a anunţat miercuri ONU, care a coborât de la 4% la 3,1% estimările de...
Un important oficial european şi-a exprimat miercuri sprijinul pentru un plan Marshall, în valoare de mai multe mii de miliarde de euro, destinat reconstruirii Ucrainei, şi a promis că braţul...
Aproape 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina și nu pot părăsi țara din cauza problemelor de infrastructură și a porturilor blocate de la Marea Neagră, inclusiv Mariupol, a...
Agenția ONU consideră că sunt necesare acțiuni urgente pentru a face față creșterii nesiguranței alimentare. Insecuritatea alimentară s-a dublat din 2016, aproape 200 de milioane de oameni...
Secretarul general al ONU i-a dat o replică acidă ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, după ce acesta a reclamat încălcări ale acordului de la Minsk.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Gennadi Gatilov, a declarat, marţi seară, că ruşii nu au invadat Ucraina, ci desfăşoară operaţiuni militare limitate şi a subliniat că încearcă să bombardeze...
Antonio Guterres, secretarul general al ONU, avertizează lumea! Repercusiunile războiului Rusiei în Ucraina, riscă se se traducă într-un "uragan al foametei" în multe ţări, relatează France...
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat, joi, la nivelul Guvernului, task-force-ul pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară rusă din Ucraina.
Ocupată cu Jocurile Olimpice, China s-a abținut să reacționeze la ceea ce se întâmplă în estul Europei. Iată însă că, în contexul în care Rusia anunță retragerea trupelor sale de la...
Coreea de Nord a continuat în ultimul an să-şi dezvolte arsenalul nuclear şi capacităţile de rachete, în pofida sancţiunilor internaţionale impuse Phenianului, se arată într-un raport...
Consiliul de Securitate al ONU va discuta luni, pentru prima dată, ultimele evoluţii de la frontiera Ucrainei, unde Rusia a concentrat efective militare importante, creând tensiuni cu Occidentul,...
Naţiunile Unite au anunţat joi că vor avea nevoie de cel puţin 41 miliarde de dolari în 2022 pentru a salva 183 milioane de persoane dintre cele mai vulnerabile într-o lume devastată de...
Închiderile frontierelor în contextul apariţiei variantei Omicron sunt "profund injuste, punitive şi ineficiente", a declarat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, făcând apel la...