Evacuarea şi demolarea spaţiilor comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului a început miercuri dimineaţa la staţia de metrou Ştefan cel Mare, a anunţat Ministerul...
În transportul cu metroul au fost înregistraţi 90,331 milioane de pasageri, faţă de 179,17 milioane în 2019, în timp ce la troleibuze au apelat 145,54 milioane de pasageri (153,056 milioane în...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, spune că veștile despre situația de la metrou după protestele de vinerea trecută sunt „ca la Radio Erevan”, însă lucrurile sunt mai complicate...
În urma negocierilor care au avut loc între sindicatul "Unitatea" - Sindicatul Liber din Metrou (USLM) și Metrorex au fost luate mai multe decizii în privința disponibilizărilor și a salariilor...
Premierul Florin Cîţu a anunţat, duminică, mai multe măsuri după protestul de la metrou, subliniind că nu va permite "să fim şantajaţi de un grup de oameni organizaţi în stil mafiot".
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat vineri, în cadrul vizitei în judeţul Bihor, că acele persoane care şi-au asumat participarea la protestul de la metrou, chiar şi ca un...
Greva de vineri dimineaţa de la metrou nu a fost anunţată nici furnizorului şi nici distribuitorului de energie din Bucureşti, astfel că întregul sistem energetic al Capitalei se află în...
Metroul bucureștean este paralizat de un protest spontan ceea ce a determinat 250.000 de utilizatori ai acestui mijloc de transport să caute alte variante.
Circulaţia trenurilor de metrou este afectată vineri de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, acare au blocat calea de rulare, împiedicând...
Mai multe garnituri de metrou circulă pe alte rute din cauza unei defecțiuni care a apărut miercuri dimineață pe o șină dintre stațiile Grivița – Basarab 2. Întârzierile sunt minime,...
Scumpirea călătoriei cu metroul în acest an este o opţiune pentru diminuarea pierderilor Metrorex, mai ales că tariful nu a mai fost majorat de 5-6 ani, a declarat, joi, ministrul Transporturilor...
Media salariilor de la metrou nu depășește suma de 7000 lei/lună, iar ministrul Transporturilor Cătălin Drulă are situația reală, care i-a fost prezentată de către conducerea executivă a...
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a semnat marţi contractul de finanţare privind "Edificarea unei staţii de metrou la nivel suprateran situată între...
Contractul de achiziţie pentru noile trenuri de metrou ce vor circula pe Magistrala 5 Drumul Taberei a fost semnat, miercuri, între Metrorex şi Alstom, informează Ministerul Transporturilor,...
Metrorex anunţă o serie de măsuri ce vor fi aplicate, începând de marţi, 20 octombrie, pentru prevenirea supraaglomerărilor, în vederea limitării riscului de răspândire a infecţiei cu...
Circulaţia trenurilor de metrou s-a desfăşurat cu dificultate miercuri dimineaţa pe Magistrala 1 din cauza unei urgenţe medicale care a necesitat intervenţia SMURD, informează Metrorex.
Redistribuirea trenurilor de metrou din flota actuală a Metrorex pe secţiunea Râul Doamnei - Eroilor a Magistralei 5 nu va afecta timpii de aşteptare pe celelalte magistrale de metrou, informează...
Timpii de aşteptare în staţii pe magistrala de metrou Drumul Taberei sunt în prezent de 6 minute, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode,...
UTI aniversează 30 de ani de activitate în 2020, an în care a finalizat lucrările la Magistrala 5 de metrou, tronsonul Râul Doamnei-Eroilor, unul dintre cele mai importante proiecte de...
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că Metroul Drumul Taberei se va deschide după semnarea procesului verbal de recepţie, care depinde de câteva obiecţii de la Inspectoratul pentru...
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, marţi seara, că intenţionează să aibă o discuţie cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, să sprijine toate activităţile necesare...
Constructorii implicaţi în proiectul Magistralei de metrou Drumul Taberei au termen până luni să pună la dispoziţia Metrorex graficul pentru probele de punere în funcţiune cu călători, a...
La sfârșitul anului trecut, Lucian Bode afirma că a primit sub semnăturile conducerii Metrorex un grafic asumat, care arăta că va putea fi dată în folosinţă Magistrala M5 Drumul Taberei...
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, joi, că vor fi luate măsuri de siguranţă pentru fiecare mod de transport în parte, începând cu data de 15 mai, iar în privinţa Metrorex se...
Pe măsură ce unele țări încep să aplice măsuri de relaxare a condițiilor de izolare, problema deplasării în condiții de menținere a distanței sociale ridică un mare semn de întrebare....
Sindicaliştii de la Unitatea-Sindicatul Liber din Metrou (USLM) solicită Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti să testeze salariaţii Metrorex "cu prioritate pe cei din linia întâi", în...
Trenurile de metrou sunt dezinfectate, în fiecare zi, prin intermediul unei proceduri industriale, denumită nebulizare 3D, pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirus, potrivit unui...
Curtea de Apel Cluj a respins contestația făcută de o firmă participantă la licitația pentru studiile la proiectul de metrou și tren metropolitan de la Cluj-Napoca. Contractul se va semna cu...
Contractul de proiectare şi execuţie a structurii de rezistenţă aferentă Magistralei 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate, secţiunea Râul Doamnei - Haşdeu...
Metroul din metropola americană New York a fost afectat vineri de proteste la care au participat sute de persoane organizate de un grup antisistem, care a coordonat mai multe acţiuni pentru a cere...
Riscul ca metroul să nu mai circule după Revelion este unul major, deoarece contractul de mentenanţă expiră la 31 decembrie şi suntem în discuţii cu conducerea Metrorex pentru a găsi...
Angajaţii Uzinei de Reparaţii pentru metrou au mandatat conducerea sindicatului din care fac parte să ducă până la capăt conflictul de muncă declanşat cu angajatorul Alstom, inclusiv intrarea...
Proiectul de înlocuire a căii de rulare pe Magistrala 2 va duce la scăderea timpului de succedare între două trenuri chiar la mai puţin de două minute, a declarat marţi directorul general al...
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată conform graficului normal, începând cu ora 8:36, pe Magistralele 1 şi 3 aceasta fiind reorganizată în sistem pendulă, pe un singur fir,...
O nouă cale de acces la staţia de metrou Tineretului a fost deschisă joi, aceasta având două intrări/ieşiri pietonale dotate cu scări fixe, escalatoare şi lift. Lucările au costat...
Trenurile de metrou vor circula marţi pe Magistrala 2 (Berceni-Pipera) cu o uşoară decalare, de două minute faţă de graficul de circulaţie obişnuit, întrucât echipele Metrorex au consolidat...
Uniunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM) afirmă că nu există niciun act de sabotaj intenţionat la metrou şi atrage din nou atenţia asupra lipsei de personal şi de fonduri pentru acoperirea...