Guvernul a prevăzut la rectificarea bugetară fonduri substanţiale destinate fermierilor afectaţi de secetă, a anunţat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis.
Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente este interzisă, iar fermierii care au solicitat plăţi directe în cadrul schemelor...
Valoarea totală a schemei de ajutor de stat privind despăgubirile acordate fermierilor afectaţi de secetă se ridică la 1,088 miliarde de lei, iar fondurile vor fi asigurate prin rectificare...
Adrian Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România, a reacţionat în exclusivitate pentru DC NEWS cu privire la deciziile CCR de astăzi, decizii care au un impact direct asupra...
Călin Rangu, președinte ISF și co-fondator CIO Council Romania, a explicat, în cadrul dezbaterilor pe tema ”Agricultura României, potențial imens, cum îl valorificăm? Soluții”, de ce...
Fermierii pot depune, începând de luni, cereri de finanţare pentru obţinerea unui sprijin financiar de 70% din valoarea primei de asigurare plătită în sectorul vegetal, potrivit Agenţiei...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat pe pagina sa de internet versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru submăsura 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor...
Ministrul desemnat pentru preluarea portofoliului la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a primit marţi aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale...
Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2020 demarează luni, 2 martie, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Liderii coaliţiei guvernamentale din Germania au convenit joi să acorde ajutoare în valoare de un miliard de euro pe parcursul a patru ani, pentru a-i ajuta pe fermieri să se adapteze la noile...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2020 inclusiv se depun cererile de plată pentru rambursarea...
Fermierii români pot depune până la data de 16 decembrie 2019, inclusiv, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2020, a...
Campania de plăţi în avans pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în 2019 s-a finalizat vineri, suma totală autorizată la plată fiind de 1,335 miliarde de euro, a anunţat...
Fermierii irlandezi au blocat miercuri, pentru a doua zi consecutiv, unele părţi din centrul oraşului Dublin după ce şi-au parcat tractoarele în unele din cele mai aglomerate zone ale Capitalei,...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plata avansului pe suprafaţă 726.598 de fermieri, cu o sumă totală de 1,276 miliarde euro, reprezentând 92,11% din...
Produsele româneşti trebuie să ocupe spaţiile şi vitrinele magazinelor şi să umple mesele consumatorilor pentru că sunt produse formidabile, iar românii ştiu să le facă, pun mult suflet...
Fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans, începând de miercuri, 16 octombrie, 70% subvenţiile pe suprafaţă şi până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul...
Guvernul a aprobat, joi, extinderea de la 30 septembrie la 21 octombrie a termenului până la care fermierii pot valorifica lâna, în cadrul unui program de ajutor de minimis prin care primesc 2 lei...
Un număr de 136 de fermieri s-au înscris în acest an în programul "Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate", mai mult de jumătate...
Comisia Europeană şi-a declarat sprijinul pentru fermierii din mai multe ţări europene care se confruntă cu valurile de secetă din această perioadă, se arată într-un comunicat al...
Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune este de 45,9 milioane euro, din care 13,77 milioane euro sunt alocaţi doar pentru fermele din zona montană.
Un fenomen bizar are loc în orașul Hommerts, aflat în nordul Olandei. Pasajul de sub un apeduct s-a umplut cu peste 350 de șoareci de câmp morți sau în stare de șoc, scrie Leeuwarder Courant.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) acordă sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor şi plantelor de către fermierii activi, prin intermediul submăsurii 17.1...
Guvernul urmează să aprobe joi, în şedinţă, un act normativ prin care se oferă ajutor financiar fermierilor care creează locuri de muncă şi angajează tineri, a declarat premierul Viorica...
Comisia Europeană a decis marţi, ţinând cont de solicitările statelor membre, să prelungească până pe 15 iunie perioada în care agricultorii pot depune dosarul prin care solicită acordarea...
Bancherii din România, pe care eu îi consider cămătari, s-au învăţat cu ideea că aici se poate orice, dar nu va mai fi aşa, a declarat, marţi, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din...
Centrele judeţene şi locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) vor avea program normal de lucru, sâmbătă, 11 mai şi duminică, 12 mai, pentru continuarea...
586.801 de fermieri au depus cereri unice de plată pentru o suprafaţă de 3,57 milioane hectare, în programul Campaniei aferente anului 2019, termenul limită de depunere fiind de 15 mai 2019, a...
Un număr de 13 credite în valoare de aproximativ un milion de euro au fost acordate, până la sfârşitul lunii februarie 2019, prin intermediul Fondului European de Investiţii (FEI), se arată...
Agricover Credit IFN – principala instituție financiară dedicată finanțării agriculturii românești, a înregistrat anul trecut un profit net de 33,2 milioane lei, reprezentând o creștere de...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a reluat plata regulară aferentă Campaniei 2018, autorizând marţi la plată 4.722 fermieri cu suma totală de 11,26 milioane euro....
China va relua, probabil de la 1 ianuarie, achiziţiile de soia din SUA din cauza livrărilor limitate din Brazilia, a anunţat luni secretarul american de stat pentru Agricultură, Sonny Perdue,...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că va restitui fermierilor europeni 444 de milioane de euro, sumă care iniţial a fost dedusă din plăţile directe pentru 2018 conform reglementărilor PAC...
Elveţienii se vor pronunţa duminică prin vot asupra unui subiect de importanţă naţională care a împărţit țara în două, și anume dacă fermierii care lasă coarnele vacilor şi caprelor...
Regimul hidrologic pe râurile din ţară va atinge în următoarele trei luni valori cuprinse între 30% şi 80% din mediile multianuale lunare, în timp ce debitul Dunării se va situa sub mediile...
Parlamentul European a votat alocarea a 50 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi de pesta porcină africană şi a respins tăierile votate de Guvernul Dăncilăca urmare a propunerii...
Fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans, începând de marţi, 16 octombrie, subvenţiile necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de toamnă, a informat luni...
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat vineri, în judeţul Mehedinţi, că fermierii vor primi subvenţiile "din primul minut" al zilei de 16 octombrie, în primele zile urmând să...
O companie din Elveţia a dezvoltat un nutreţ ce reduce cantitatea de gaze cu efect de seră emanate în atmosferă de fermele de vaci ajutând astfel în lupta cu încălzirea globală. O singură...
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, prezent sâmbătă în judeţul Bihor, a reiterat că pe data de 16 octombrie, "minutul unu, la cumpăna nopţii", fermierii vor începe să primească...