Suma de bani necesară pentru ca o familie să trăiască decent în România poate varia în funcție de mai mulți factori, precum locația, numărul de membri în familie, stilul de viață,...
Afacerea Alain Delon sau povestea unei doamne de companie care "a ocupat prea mult spațiu". Copiii actorului au depus o plângere împotriva lui Hiromi Rollin, suspectată că vrea să pună mâna pe...
Recrutarea nu este o sarcină ușoară pentru nicio companie. Uneori, unele companii trebuie să depună eforturi și și să vină cu argumente suplimentare în încercarea de a atrage angajați bine...
Alocația pentru susținerea familiei reprezintă o formă de sprijin destinată familiilor, inclusiv celor monoparentale, cu venituri reduse, care au în creștere și îngrijire copii în vârstă...
Majoritatea ministerelor au stabilite în proiectul de buget pentru 2023 credite bugetare mai mari faţă de 2022, scăderi fiind prevăzute pentru şapte ministere, dar şi pentru acţiuni generale...
Două directive europene ar fi trebuit să fie deja implementate în legislația muncii din România până la începutul lunii august 2022 însă cum lucrurile la noi în țară se mișcă extrem de...
Regimul deducerilor personale, acele sume de bani care se scad din baza impozabilă astfel încât cei cu venituri mici și care au, eventual, persoane în întreținere să plătească mai puțin...
Un cuplu de pensionari din Seattle și-a vândut casa pentru a locui permanent pe vase de croazieră, motivând că este mai ieftin așa decât să plătească un credit ipotecar.
De Ziua Internațională a Familiei și Ziua Familiei Române, premierul Nicolae Ciucă a anunțat un nou program de sprijin, cu credite garantate de stat pentru nunți și botezuri.
Florile de interior nu sunt doar frumoase și decorative, dar aduc fericire, armonie în casă, în familie. De-a lungul anilor, oamenii au observat că unele flori fac cu adevărat viața mai...
Având în vedere că este sfârșit de săptămână, este perioadă de concedii și, cel mai important, este chiar în ajunul marii sărbători a românilor, Sfânta Maria, nu va fi foarte dificil...
Prinţul Harry s-a mutat în Statele Unite împreună cu soţia şi copilul lor pentru a rupe un "ciclu de suferinţă" în familia sa, după ce şi-a dat seama că tatăl său, prinţul Charles, îl...
Intrăm deja în a doua lună a anului și este bine de știut când trebuie să fim mai prudenți, care sunt pericolele care ne amenință și dacă trebuie sau nu să ne facem planuri pentru acele...
La scurt timp după ce prințul Harry și Meghan Markle și-au anunțat logodna în 2017, el a făcut un comentariu sugerând că membrii familiei erau „familia pe care nu a avut-o niciodată”,...
Deteriorarea relațiilor cu cei dragi, pierderi financiare și dificultăți la școală: trei sunt zodiile care se vor confrunta cu destule necazuri în anul care abia a început. Ghinionul nu le va...
Va trebui "să trăim cu virusul mult timp", spune premierul francez Jean Castex, care anunţă că lucrează la "reguli" pentru Franţa până la sosirea unui vaccin împotriva noului coronavirus,...
Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei pot fi depuse, de luni, în sectoarele 1, 4, 5 şi 6 ale Capitalei, în restul zonelor administrativ-teritoriale din Bucureşti...
Durata concediului de paternitate se va dubla în Franţa, ajungând la 28 de zile, după ce multă vreme a fost mai mică decât în alte state europene. Măsura a fost oficializată de preşedintele...
Reveal Marketing Research a realizat un studiu reprezentativ la nivel național urban pe 1.100 de participanți peste 18 ani, pentru a descoperi care sunt atitudinile românilor față de fumat.
Doi membri ai familiei Kennedy, o nepoată a preşedintelui asasinat John F. Kennedy şi fiul acesteia au fost daţi dispăruţi vineri, într-o plimbare cu canoe, potrivit autorităţilor din...
Poliția din Olanda a descoperit o familie care a trăit cel puțin nouă ani în beciul casei ei așteptând să vină sfârșitul lumii. Ei au fost găsiți după ce fiul cel mare a cerut ajutor.
În general, obligația de întreținere vizează rudele apropiate, se impune în anumite situații și depinde de câteva elemente. De regulă, obligația de întreținere este datorată în natură,...
Cu cei aproape 450.000 de locuitori ai săi răspândiți pe o suprafață de circa 316 kilometri pătrați, Malta este una dintre cele mai mici țări din lume, dar și una dintre cele mai populate....
Veniturile totale medii lunare au fost în trimestrul IV 2018, în termeni nominali, de 4.608 lei pe gospodărie şi 1.772 lei pe persoană, în timp ce cheltuielile totale s-au ridicat, în medie, la...
Guvernul conservator polonez a aprobat un proiect legislativ ce prevede acordarea de pensii mamelor casnice cu patru sau mai mulţi copii, o măsură care ar putea creşte popularitatea...
România, Cipru şi Luxemburg au înregistrat cea mai mare scădere a procentului din cheltuielile gospodăriilor din Uniunea Europeană alocat în perioada 2007-2017 pentru transport, arată datele...
Un număr de 18.950.674 de alegători sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne, la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei ca fiind căsătoria liber...