Ungaria poate menţine după 1 ianuarie plafonarea preţurilor la combustibili doar dacă petrolul din Rusia este livrat fără întreruperi, iar rafinăria Mol din Szazhalombatta funcţionează...
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat, în consultare publică, proiectul de acordare a ajutorului pentru plata facturilor. Este vorba despre ordonanţa de urgenţă privind...
Rata inflaţiei în zona euro nu a atins încă nivelul de vârf şi există riscul să fie şi mai ridicată decât estimăm în prezent, a avertizat luni preşedintele Băncii Centrale Europene,...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a semnat luni ordinul pentru aprobarea schemei privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii).
FNGCIMM își consolidează prezența în plan național și continuă demersurile de creștere a vizibilității internaționale prin organizarea unei serii de evenimente ale Asociației Europene a...
Băncile şi ceilalţi operatori prezenţi pe piaţă, din Uniunea Europeană, vor trebui să demonstreze autorităţilor de reglementare că nu sunt excesiv de dependente de casele de clearing din...
”Am impresia că repetăm celebra ”Simfonie neterminată”. Știți că atunci când și-a terminat partitura, fiecare instrumentist a părăsit sala. Și a mai rămas unul care să închidă...
Italia intenţionează să introducă anul viitor o taxă excepţională unică de 50% pe veniturile companiilor energetice care au beneficiat de pe urma creşterii preţurilor petrolului şi gazelor...
Gabriel Andronache, CEO Transelectrica, a participat la dezbaterea ”Criza energetică și efectele pe termen lung” care a fost organizată de DC News Media Group.
Acolo urmau să fie contruit un zgârie nori, proiect imobiliar care este, acum, aruncat la gunoi. Pentru că terenul respectiv se vinde pentru o sumă uriașă, bani care acoperi o parte din...
Daniela DĂRĂBAN, Director Executiv Federatia Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), a vorbit la dezbaterile organizate de DCNews privind criza energetică despre problemele de...
Comercianţii de lemne de foc din judeţul Arad îşi vând marfa la preţ aproximativ dublu faţă de cel plafonat de Guvern (400 lei metrul cub), invocând că la licitaţiile organizate de ocoalele...
Daniela DĂRĂBAN, Director Executiv Federatia Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), a vorbit, în cadrul Conferinței cu tema ”Criza energetică și efectele ei pe termen...
Sancțiunile Statelor Unite ale Americii și Europei față de petrolul rusesc au afectat în mică măsură fluxul de țiței al Rusiei care și-a redirecționat cu succes fluxul către est.
Consorţiul rus de gaze Gazprom, care ameninţase că va reduce tranzitul de gaze prin Ucraina de la începutul acestei săptămâni, a anunţat luni că va menţine totuşi volumele pompate către...
Dezvoltatorul de software Victor Varlamov se conectează în fiecare dimineață cu locul său de muncă de pe o insulă însorită din Spania, după ce teama inspirată de facturile uriașe la...