Olaf Scholz a lansat miercuri un apel către ţările membre ale Uniunii Europene să facă mai mult pentru a sprijini Ucraina în lupta sa împotriva invaziei ruse care continuă.
Miliardarul britanic Joe Lewis, al cărui trust de familie deține clubul de fotbal Tottenham Hotspur, a pledat vinovat de insider trading în fața unui tribunal din SUA.
Premierul italian a declarat, miercuri, în fața legislatorilor că Stellantis, proprietarul Fiat, a făcut uneori alegeri care au fost împotriva intereselor țării.
Curtea de Conturi Europeană susține într-un raport publicat miercuri că obiectivele UE privind reducerea emisiilor de CO2 generate de autoturismele noi nu pot fi realizate în absența unor...
O comisie a Senatului american a aprobat miercuri o lege care ar ajuta la pregătirea terenului pentru ca Statele Unite să confiște activele rusești și să le predea ulterior Ucrainei.
Energiile regenerabile vor deveni principala sursă de producţie de electricitate la nivel mondial în 2025, depăşind cărbunele, a estimat miercuri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA),...
După ce la începutul lunii ianuarie a depășit Apple pentru scurt timp, devenind cea mai valoroasă companie a lumii, Microsoft bate acum un nou record la acest capitol.
Acțiunile Netflix au crescut miercuri după ce compania a raportat adăugarea a 13,1 milioane de abonați în trimestrul al patrulea, o creștere mai mare decât se aștepta Wall Street.
Miercuri a început o grevă de 12 ore în inima orașului Buenos Aires împotriva măsurilor dure de austeritate economică și a reformelor noului președinte libertar, Javier Milei.
Miercuri, Comisia Europeană a prezentat un set de măsuri menite să ofere suport întreprinderilor nou-înființate și IMM-urilor din Europa în procesul de dezvoltare a inteligenței artificiale...
Susținătorii Kievului au demarat noi eforturi pentru a dota armata ucraineană cu suficiente drone și vehicule blindate pentru a "rămâne în frunte" în lupta sa împotriva invaziei declanșate...
NASA a demonstrat o structură robotică cu care se asamblează singură și care ar putea deveni un pas important în eforturile omenirii de a se muta, la un moment dat, pe altă planetă.
Energiile regenerabile vor deveni principala sursă de producţie de electricitate la nivel mondial în 2025, depăşind cărbunele, a estimat miercuri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA),...