Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este nemulţumit de mobilizarea la şantierul celui de-al doilea pasaj de pe centura municipiului Arad, care are deja o întârziere de şase luni faţă de...
Orașele mari din provincie au avut o dezvoltare diferită în cei 30 de ani de la Revoluție: unele s-a dezvoltat accelerat în timp ce altele își pierd încet, dar sigur gloria de odinioară. Din...
Grupul american Apple Inc a anunţat joi că a reuşit să îşi convingă principalul subcontractor, grupul Foxconn, precum şi principalul său furnizor de chipuri, TSMC, să utilizeze energie...
Produsul Intern Brut al României va înregistra în acest o creştere de 3%, şi, la fel ca în anii anteriori, consumul gospodăriilor populaţiei ar putea fi principalul motor al creşterii...
În 2018 comparativ cu 2017, costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie (excluzând agricultura şi administraţia publică) exprimat în euro a crescut cu 2,7% în Uniunea Europeană şi de...
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost arestat de poliţia britanică joi, după ce agenţii au fost invitaţi să intre în ambasada Ecuadorului la Londra, unde Assange se refugiase din 2012,...
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Vitol Bitumen Investments BV din Olanda preia companiile Valt BV, Olanda, şi Sargeant Marine Bitumen SRL, informează autoritatea de...
Dispărut de pe ecranele radarelor în 9 aprilie, avionul de asalt F-34 al forțelor aeriene japoneze, ar fi putut ajunge în mâinile rușilor și chinezilor, estimează presa internațională.
Guvernul german a decis să achiziţioneze trei avioane Airbus A350 pentru a-şi înnoi flota aeriană după o serie de incidente care au perturbat mai multe deplasări oficiale, inclusiv ale...
Palatul Societăţii de Asigurări „Generala“, impunătoarea și eleganta clădire din spatele faimoaselor statui de la Universitate, imobil care a găzduit sediul Băncii Comerciale a României...
Tranzacţii în valoare de un milion de lei (222.004 euro) au fost realizate joi, în primele 45 de minute de la deschiderea Bursei de la Bucureşti, pe o piaţă în scădere pe majoritatea...
Grupul bancar italian UniCredit ar putea fi obligat să plătească o amendă pentru încălcarea legislaţiei antitrust cu privire la emiterea de titluri de stat, informează Reuters. UniCredit a...
Grupul german SAP, cea mai mare companie de tehnologie din Europa, şi-a propus să îşi dubleze valoarea de piaţă până în 2023, când ar urma să ajungă la o valoare cuprinsă între 250 şi...
Banca Naţională a Ungariei (NBH) a anunţat miercuri că împreună cu băncile locale pregăteşte o schemă pentru a converti credite ipotecare cu dobândă variabilă în valoare de până la 900...
Un nou program de stimulare a micilor întreprinzători este pe agenda Parlamentului, unde a fost depus un proiect de lege prin care cei care vor să deschidă o librărie într-un oraș mic vor primi...
Avioanele italiene de asalt Eurofighter Typhoon au fost ridicate în aer în regim de urgență cu misiunea de a intercepta un avion de linie al companiei Tui Fly, care a mai răspus la apel.
Preşedintele american Donald Trump a deplâns miercuri faptul că Uniunea Europeană este 'atât de dură' cu Marea Britanie, după ce liderii europeni s-au pus de acord asupra amânării Brexit-ului...
Aflată în dezbatere în Camera Deputaților, Ordonanța nr. 96/2018 care operează câteva schimbări în Codul Muncii, a primit o serie de modificări legate de încetarea automată a contractului...
Daniel-Mihail Tudor a fost numit în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), printr-o decizie a prim-ministrului Viorica...
Andreea Mantea este o vedetă din sfera mondenă, ceea ce i-a convins pe șefii televiziunii turce Kanal D să investească în păstrarea ei în grilă, având în vedere că vizează tocmai acest...
Liderii europeni şi premierul britanic, Theresa May, au căzut de acord în cursul nopţii de miercuri spre joi să amâne Brexitul pentru cel mai târziu la 31 octombrie 2019, pentru a permite...
Vestea vine cu numai două săptămâni înainte de sărbători și este o surpriză neplăcută pentru români. De teama pestei porcine, autoritățile veterinare au luat o decizie radicală.
Autorităţile trebuie să hotărască cum se va creştea porcul în România, fie în sistem industrial, fie în gospodării, având în vedre că cele două sisteme nu au cum să supravieţuiască...
Statistica falimentelor în România nu este una prea bună. În 2018 numărul firmelor și PFA-urilor care au dat faliment a crescut în ultimele 4 luni ale anului cu 17,38% față de aceeași...
Indicii bursieri de la Bursa de Valori București au avut o evoluţie mixtă, valoarea tranzacţiilor fiind de 21,867 milioane de lei (4,593 milioane de euro).
Cartofii au continuat să se scumpească în luna martie, preţul acestora urcând cu 26,33% de la începutul anului, iar topul scumpirilor continuă cu legumele şi conservele de legume, ale căror...
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, aflat în stațiunea în staţiunea Voineasa, a anunţat că ministerul a iniţiat procedurile pentru plata ultimei tranşe de bani, în sumă bani de 1,075 milioane...