Un număr de 13 oferte au fost depuse pentru implicarea în proiectul centralei nucleare de la Belene (Bulgaria), iar şapte dintre acestea sunt din partea unor potenţiali investitori strategici, a...
Orange a anunţat marţi că utilizatorii aplicaţiei Orange Money au acum la dispoziţie My Reserve, o soluţie de finanţare pentru telefoane, tablete şi accesorii ce pot fi achiziţionate în...
Povestea apei minerale din inima Moldovei, descoperită recent la Fântâna Mare, începe cu o mână de oameni dornici să-și dezvolte atât propria afacere, cât și zona în care s-au născut....
O mașină a fost înghițită de un crater care s-a format marţi pe strada Dezrobirii din Bucureşti, la intersecţia Gorjului, după ce s-a surpat asfaltul. Muncitorii de la Apa Nova intervin la...
România a importat în luna iunie 2019 o cantitate de gaze de 1.479.598 MWh, de 364 de ori mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare...
Premierul britanic Boris Johnson i-a transmis printr-o scrsoare oficială preşedintelui Consiliului European Donal Tusk, că vrea un acord în vederea unei ieşiri din Uniunea Europeană (UE) şi că...
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat marţi că numărul cetăţenilor români care s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro ca alegători în străinătate, până...
Rusia a transmis marţi Organizaţiei Tratatului pentru Interzicerea Totală a Experienţelor Nucleare (CTBTO) că accidentul din 8 august, de la Severodvinsk, nu este de competenţa organizaţiei,...
Rusia a denunțat, marți, ”escaladarea tensiunilor militate” după ce SUA au anunțat primul test cu rachetă balistică cu rază intermediară de la terminarea Războiului Rece, o consecință a...
Grupul informatic american Apple va concura în curând cu Disney, Netflix şi Amazon pe piaţa de streaming video prin lansarea, în luna noiembrie a acestui an, a serviciului denumit Apple TV+,...
Împlinirea a 165 de ani de la inaugurarea primului tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, la data de 20 august, va fi marcată simbolic de Forumul Democratic al Germanilor din...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis şedinţa de marţi în creştere pe majoritatea indicilor, iar BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii cu excepţia SIF-urilor, înregistra...
Yandex, omologul Google în Rusia, vrea să dezvolte un proiect de autovehicule autonome. Compania rusă a lansat și aplicația de ride-sharing Yango, care a intrat recent în România.
Proiectul de birouri Vox Technology Park din Timişoara a anunţat, marţi, că a închiriat 2.100 de metri pătraţi către operatorul de fitness Nextfit, care va investi 1,1 milioane euro într-un...
În 2019, Apple a lansat deja o serie de gadjeturi noi, printre care un iPod modernizat sau alte AirPod, dar întreprinderea este departe de a-și epuiza surprizele. Pe măsură ce toamna se apropie...
CEC Bank si Grupul Aaylex, proprietarul brandului Coco Rico, au semnat un contract de finantare in valoare de 25 mil. euro, avand ca scop refinantarea unei emisiuni de obligatiuni. Professional...
Nouă state importante ale lumii sunt în recesiune sau în pragul unei recesiuni, iar temerile cu privire la faptul că încetinirea creșterii economice la nivel mondial ar putea aduce și Statele...
România este pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) când vine vorba de numărul bicicliştilor care au decedat în accidente rutiere raportat la totalul populaţiei, cu 10 decese la un milion de...
Traficul feroviar a fost închis luni seara între staţiile Dorneşti şi Putna, după ce, în cursul după-amiezii, locomotiva şi 4 vagoane ale unui tren de marfă au deraiat, informează CFR SA.