Constructorul lotului 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva se gândeşte "foarte serios" să facă plângeri penale şi să acţioneze statul român în judecată, considerând că ministrul Transporturilor,...
În primul rând s-a plâns că drumul de pe Terra până la Stația Spațială Internațională (ISS) a fost lung și obositor. Apoi s-a plâns că nu-i plac condițiile de la bordul laboratorului...
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a crescut la 3,9% în iulie 2019, un plus de 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (3,8%), potrivit datelor...
Lansat cu doar câteva zile în urmă, în 19 august, cel mai nou satelit de telecomunicații al Chinei s-a stricat imediat ce a intrat în spațiu, înformează spacenews.com.
Începând cu 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie și pensia minimă se majorează cu 10% față de valorile actuale. În noua lege a pensiilor, creșterile vor continua, dar pensia...
Computerele devin mai deștepte decât oamenii în tot mai multe domenii de activitate. O tendință care se va păstra și pe viitor, crede omul de afaceri american Elon Musk, patronul grupurilor...
Preşedintele Donald Trump a anunţat joi lansarea unui comandament militar american al spaţiului care va avea ca misiune să asigure supremaţia Statelor Unite, ameninţată de China şi Rusia, pe...
Începând cu 1 septembrie anul curent, punctul de pensie va crește de la 1.100 de lei la 1.265 de lei. Sunt două variate prin care românii pot calcula singuri ce pensie va încasa începând de...
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, că de la 1 septembrie vor fi majorate cinci milioane de pensii, prin creșterea punctului de pensie la 1.265 de lei. Procentual, spune Budăi, creșterea...
În urmă cu 86 de ani, Marie Curie a primit din partea Universității din Paris un centru de cercetare pe care l-a construit într-un sat din apropierea Parisului, la Arcueil. Aici, fiziciana putea...
Societatea Naţională Nuclearelectrica a încheiat cu Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Sud un contract în sumă de 12,868 milioane lei pentru vânzarea de energie angro...
Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a declarat, joi, la Argeş, că social-democraţii vor depune acţiune în instanţă pentru recuperarea de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a...
Adversarii britanici ai unui Brexit fără acord au lansat joi o ofensivă judiciară după decizia premierului conservator Boris Johnson de a amâna până pe 14 octombrie ''Discursul Reginei'', ceea...
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seară, că s-a ajuns la situația în care bugetul României are o gaură de nu mai puțin de 9 miliarde de lei.
Ministrul Economiei, Eugen Teodorovici, a declarat la Pitești, că a semnat, joi, documentele astfel încât la începutul săptămânii viitoare să primească banii din taxa auto toți cei care nu...
Comisia Europeană a cerut autorităţilor române un calendar de dereglementare a preţului gazelor de producţie internă, pentru a renunţa la procedura de infringement împotriva României, au...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor a urcat la 53,63 milioane de lei (11,343 milioane de euro), faţă de...
Raiffeisen introduce o nouă ofertă numită Smart Hour. Clienții băncii care au instalate aplicatia Smart Mobile sau de pe desktop direct în Raiffeisen Online vot putea cumpăra sau vinde valută...
Camera Deputaților, pe lângă aleși, mai are o sumă de oameni care sunt angajați să indeplinească diverse sarcini sau servicii, oameni precum, manipulanți, bucătari, ingineri sau muncitori,...
În luna iulie a.c. a intrat în vigoare Legea 129/2019 care obligă firmele românești care mai au acțiuni la purtător să le convertească în acțiuni nominative.
Grupul informatic american Apple Inc a anunţat joi că va începe să vândă piese, scule şi ghiduri de reparaţii pentru firmele independente care repară telefoane iPhone, o modificare majoră...
Proiectul inițial al podul Shijiazhai avea 4 benzi și a fost inaugurat în anul 2012. Era unul dintre cele 4 poduri din nordul orașului Joshou unde autostrada G65 se intersectează cu S99 Yongshun.
Se întâmplă la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, unde șeful Serviciului de Anatomie Patologică a încasat, în luna iunie, 22.528 de lei, mult peste salariul de 14.000 de lei al...
Funcțiile de conducere în Poliție vor fi limitate la mandate de patru ani și la maxim trei luni perioada în care astfel de funcții pot fi ocupate prin împuternicire. Noile prevederi se regăsec...
Conform ultimelor modificări aduse Legii privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, intrată în vigoare la 28 septembrie 2018,...
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, joi, un curs de 4,7277 lei, mai puţin cu 0,28 de bani (-0,06%) faţă de cotaţia de 4,7305 lei pentru un euro, stabilită cu o zi în urmă.