Retailerul online eMAG vrea să treacă permanent la modul de lucru hibrid, în urma studiilor desfășurate în ultimul an, astfel încât peste 3.000 de angajați vor lucra permanent și la birou...
Premierul bulgar Boiko Borisov a sugerat crearea unui guvern de experţi transpartinic după alegerile parlamentare de duminică, unde partidul său GERB a ieşit pe primul loc, dar fără a obţine...
Cine urmărește încrâncenarea cu care guvernanții noștri se luptă să introducă România în toate conflictele planetare, ar crede că suntem o țară care și-a rezolvat toate problemele...
În urma extragerii de duminică, Loteria Română a anunțat că premiile mari rămân în joc. Reportul la JOKER a ajuns la cea mai mare valoare din istorie: aprope 5 milioane de EURO (peste 24...
Circulaţia este restricţionată luni pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la partea carosabilă şi pentru montarea unor panouri antiorbire.
Italia a conceput un plan ambiţios pentru a-şi accelera campania naţională de vaccinare împotriva maladiei COVID-19 şi a decis să folosească în acest scop o serie de spaţii mai puţin...
Consiliul de Administraţie al grupului sud-coreean LG Electronics a aprobat luni închiderea diviziei de telefonie mobilă, care înregistrează pierderi, după ce nu a reuşit să găsească un...
Rusia masează trupe, echipamente și construiește baze militare în zona arctică, ceea ce transmite fiori reci SUA dar și țărilor din Alianța Nord-Atlantică.
O recentă descoperire reînvie speranța legată de revenirea verii în contextul în care lumea întreagă se luptă cu valul trei, mult mai agresiv, al pandemiei.
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a promis duminică sprijinul "neclintit" al UE acordat Kievului şi, în acelaşi timp, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu mişcările de trupe...
Grecia va oferi restaurantelor şi barurilor care au fost în lockdown luni întregi o finanţare suplimentară pentru a le ajuta să se redeschidă în săptămânile următoare.
Sprea seară, Luna se retrage în semnul Vărsătorului, mai uman, aspectul său față de Mercur impune comunicare. Așteptați-vă să primiți vești, informații noi, va fi semnalul unui nou...
Colectivul artistic MSCHF, care a lansat, în urma unei colaborări cu rapperul Lil Nas X, ''Pantofii Satan'', ce conţin, potrivit producătorului, picături de sânge uman în interiorul tălpilor,...
Viteza trenurilor de pasageri s-a redus cu 0,6%, în timp ce viteza medie comercială a trenurilor de marfă (km/h) a crescut anul trecut cu 42,9%, conform datelor centralizate de Institutul Naţional...
Ministerul Mediului Apelor și Pădurii (MMAP) vrea să acorde mai mulți bani celor care vor să își schimbe mașinile vechi cu unele noi, mai puțin poluante, inclusiv pentru cele hibrid sau...
Numerele câștigătoare la extragerea LOTO de duminică, 4 aprilie 2021. La Loto 6/49, au fost extrase trei numere mici, cum se spune, care sunt și consecutive: 2,3 și 4.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că în cele opt săptămâni de şcoală (începând din 8 februarie), au fost folosite mai puţin de 2% din numărul total de teste antigen rapide...
Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că există în prezent peste 1.600 de paturi la terapie intensivă, destinate pacienţilor COVID-19 din România.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat că se observă scăderea vârstei pacienţilor infectaţi cu SARS-Cov 2 cu forme medii, severe şi critice, adăugând că 167 de copii sunt acum...
Un studiu recent efectuat la centrul medical Cedars-Sinai din Los Angeles și publicat în revista Nature Medicine spune că unii oameni vor putea să primească o singură doză de vaccin.
Potrivit ministrului educației, Sorin Cîmpeanu, ministerul pe care îl conduce va "putea propune, la finalul lunii mai - începutul lunii iunie, reluarea cursurilor cu prezenţă fizică pentru...