Şomajul în Bucureşti este subunitar

somaj-2_04225200
Foto: Pexels.com
Rata şomajului înregistrat în evidenţele AMOFM Bucureşti a scăzut la 0,72%, în noiembrie 2024.

Un număr de 9.102 şomeri (din care 5.168 femei) erau înregistraţi, la sfârşitul lunii noiembrie, în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti, rata şomajului fiind de 0,72%, în scădere de la 0,75% în luna precedentă.

Conform unui comunicat al AMOFM Bucureşti, transmis, vineri, Agerpres, 1.598 dintre şomerii înregistraţi erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 7.504 erau şomeri neindemnizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, toţi şomerii sunt din mediul urban.

Cel mai mare număr de şomeri era înregistrat la categoriile de vârstă 40-49 de ani, respectiv 2.179 persoane, 30-39 de ani (2.156 persoane) şi 50-55 de ani (2.077 persoane), iar cel mai mic la categoria sub 25 de ani (298 persoane).

Şomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AMOFM Bucureşti (38,35%), urmat de cei cu studii superioare (26,50%), iar 17,77% au absolvit şcoala profesională/de arte şi meserii. Şomerii care au studii gimnaziale reprezintă 14,49% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii postliceale sunt 2,38%, iar cei cu studii primare şi fără studii, 0,51%.

Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.452 persoane foarte greu ocupabile, 2.735 greu ocupabile, 2.733 mediu ocupabile, iar 2.182 sunt persoane uşor ocupabile.

Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele agenţiei, precizează sursa citată. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close