Siberia, o BOMBĂ cu efect întârziat. Când va exploda, va fi rău pentru europeni

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Ce ascund aceste pământuri înghețate e groaznic
Ce ascund aceste pământuri înghețate e groaznic

Încălzirea globală conduce la topirea solurilor înghețate, așa numitul permafrost, din Siberia. De-a lungul acestui proces, se emană importante cantități de dioxid de carbon în atmosferă, care, dacă vor lua amploare, clima din Europa va deveni insuportabilă, relatează postul de televiziune german ZDF. 

La 240 de kilometri de cercul polar, jurnaliștii germani s-au întâlnit cu geofizicianul Serghei Zimov. Cel care, ajutat doar de fiul său, efectuează în Arctica un experiment de care, spun ziariștii de la ZDF, depinde viitorul întregii lumi. Vara în zona artică a Rusiei pictează un tablou unic și de o frumusețe aparte, sălbatică. Natura, neatinsă de mâna omului pare sănătoasă. Dar nu e chiar așa.

Pentru a demonstra că aparențele înșală, Serghei Zimov, membru al Academiei de știință a Rusiei, și-a instalat tabăra în Siberia. De câteva ori pe săptămână, el străbate cu barca râul Kolâma, care nu îngheață decât câteva luni pe an, îndreptându-se spre zonele unde pământul este aproape veșnic rece și dur. Dar care, acum, se topește. ”Ceva trosnește, bolborosește și picură. Permafrostul seberian se topește”, descriu peisajul jurnaliștii germani.

”Acești microbi au dormit aproape 50.000 de ani. Acum, se trezesc. Eu chiar aud cum respiră. Și cum miros. Organismele încep imediat să se hrănească. În acest proces, ei transformă carbonul în dioxid de carbon. Sunt atât de mulți în regiunea de permafrost, încât dacă totul se va trezi, clima din Europa va deveni insuportabilă”, avertizează cercetătorul rus.

Citește și Misterul diamantelor siberiene. Cercetătorii caută răspunsuri

Pâmânturile înghețate din Siberia și, în general, din zona arctică sunt foarte importante pentru clima mondială. Ele ascund de două ori mai mult carbon decât în întreaga atmosferă teresră. Zimov vrea acum să verifice calculele sale în practică. În urmă cu 20 de ani, rusul a început să reproducă aici, în Siberia, condițiile din epoca de gheață: a tăiat copaci, a sădit plante preistorice, a adus animale, inclusiv bizoni. Scopul lui este de a găsi o soluție pentru a încetini încălzirea globală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.596
Diferența -0.0149
Zi precendentă 4.6109
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 15-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.5960 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0773 RON
AUD flag1 AUD = 3.0537 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3722 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0295 RON
NOK flag1 NOK = 0.4275 RON
SEK flag1 SEK = 0.4262 RON
XAU flag1 XAU = 350.0728 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296533.37RON
1 ETH = 13656.83RON
1 LTC = 370.71RON
1 XRP = 2.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17264.08 -0.15%
BET-BK 3165.18 -0.22%
BET-FI 59661.58 -1.01%
BET-NG 1221.85 -0.13%
BET-TR 36218.26 -0.16%
BET-TRN 35350.66 -0.16%
BET-XT 1465.53 -0.22%
BET-XT-TR 3034.72 -0.23%
BET-XT-TRN 2967.41 -0.23%
BETAeRO 1033.65 -0.13%
BETPlus 2546.91 -0.17%
RTL 37897.21 -0.13%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Mircea Coșea: BNR a ajuns un alergător singur de cursă lungă

Banca Națională a României a transmis luni, 13...

Parc industrial / FOTO: Freepik

Șanse bune pentru România. Parcurile industriale, o miză de 10 miliarde de euro

România are toate șansele să devină un...

Bogdan Chirieac

Comunicate de presa

Foto: Pexels.com
Cuprul, regele metalelor ”verzi”

Cuprul, tot mai căutat şi mai scump

Cotația “futures” a cuprului a crescut cu...

Petromidia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel