Românii, pe ultimul loc în UE în ceea ce privește asigurarea unei mese adecvate

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
La masă / sursa foto: Freepik.com
La masă / sursa foto: Freepik.com

În topul țărilor în care cetățenii își pot permite o masă compusă din carne, pește sau echivalentul acestora în vegetale, România este pe ultimul loc.

Media europeană este de 9,5%, ceea ce arată că unu din zece cetățeni ai blocului comunitar nu își permitea anul trecut o masă adecvată o dată la două zile, conform Eurostat.

Acest procent este în creștere cu 1,2% față de situația din anul precedent, 2022.

Statele europene în care cetățenii nu își pot permite aceste alimente esențiale sunt: România (23,3% din populaţia totală, în creştere de la un nivel de 22,1% în 2022), urmată de Bulgaria (19,9%), Slovacia (17,8%) şi Ungaria (14,7%).

În vârful acestui top se află Cipru şi Portugalia, unde doar 1,3%, respectiv 2,3% din populaţia totală nu îşi permite o masă adecvată.

În rândul persoanelor aflate în risc de sărăcie, ponderea celor din UE care nu îşi permiteau o masă adecvată era de 22,3% în 2023, în creştere cu 2,6 puncte procentuale comparativ cu situaţia din 2022.

Această diferenţă între populaţia totală şi cea expusă riscului de sărăcie, în termeni de capacitate de a-şi permite o masă adecvată, este vizibilă şi în rândul statelor membre UE. Cea mai mare pondere a persoanelor în risc de sărăcie care nu îşi permiteau o masă adecvată se înregistra în 2023 în Slovacia (45,7%), Ungaria (44,9%), Bulgaria (40,2%) şi România (40%). În cazul României însă, ponderea a scăzut de la 43% în 2022, până la 40% în 2023.

Capacitatea de a-ţi permite o masă adecvată face parte din Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă (SDG). Obiectivul de Dezvoltare Durabilă numărul 2 vizează Eradicarea foametei şi a tuturor formelor de malnutriţie până în 2030.

Conform unui studiu realizat anul trecut de GfK Purchasing Power Europe România are jumătate din media puterii de cumpărare europene.

În 2023, puterea de cumpărare medie pe cap de locuitor în Europa a fost de 17 688 EUR, conform studiului citat. În România, puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor de anul trecut a fost de 7.738 de euro, cu 56% sub media europeană, pe locul 33 din 42 de state de pe continent.

La nivel local, un aspect care amplifică această situație este discrepanța dintre regiunile țării. Bucureștiul ocupă în mod clar primul loc, cu o putere de cumpărare pe cap de locuitor de 15.314 EUR, cu aproape 98% mai mult decât media națională și de 3,8 ori mai mare decât locuitorii din localitățile din județul Vaslui, care au cea mai mică putere de cumpărare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 423259.77RON
1 ETH = 7987.19RON
1 LTC = 387.82RON
1 XRP = 9.69RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17254.250.57%
BET-BK3209.490.46%
BET-EF940.030.61%
BET-FI61006.92-0.07%
BET-NG1244.920.77%
BET-TR38048.500.57%
BET-TRN36983.020.57%
BET-XT1478.870.47%
BET-XT-TR3205.820.47%
BET-XT-TRN3122.730.47%
BETAeRO836.66-0.31%
BETPlus2544.060.54%
RTL38516.660.61%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel