România, campioana scumpirilor la carburanți în UE. Cât au crescut prețurile

benzinarie
Benzinarie. Foto: Freepik.com
Carburanții s-au scumpit în toată Europa, dar România conduce detașat.

Preţul mediu al combustibililor şi lubrifianţilor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 16,9%, în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025, însă România este statul membru cu cele mai mari creşteri de preţuri în ritm anual, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Potrivit oficiului european de statistică, în 25 dintre cele 27 de state membre UE, preţul carburanţilor a fost mai mare în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie a anului trecut. În 13 ţări, creşterile anuale de preţuri din iulie au fost mai mari decât cele din iunie 2026. Cu toate acestea, în majoritatea ţărilor membre (24), scumpirile anuale din luna iulie 2026 au fost mai mici decât cele din mai 2026, când patru ţări au înregistrat creşteri anuale ale preţurilor de peste 30%.

În luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025, cele mai mari creşteri de preţuri la combustibili şi lubrifianţi pentru transportul personal au fost înregistrate în România (24,2%), Germania şi Lituania (ambele cu 22,9%) şi Bulgaria (22,2%). La polul opus, cele mai mici creşteri de preţuri au fost înregistrate în Suedia (1,2%) şi Irlanda (3,2%). Singura ţară unde preţurile din luna iulie 2026 au fost mai mici decât în luna iulie 2025 este Ungaria, unde preţurile au scăzut uşor, cu 0,1%.

Citiţi şi: „Este extraordinar de grav!” Iulian Iancu pune sub semnul întrebării pregătirea României pentru iarnă

De la o lună la alta, consumatorii din UE au văzut cum preţurile la motorină au crescut, în medie, cu 4,3% iar cele la benzină au crescut cu 4,7% în luna iulie. Aceasta după ce în luna iunie consumatorii europeni au beneficiat, în medie, de o scădere de 6,4% a preţurilor la motorină şi una de 4,2% la benzină, comparativ cu luna mai 2026.

Potrivit Eurostat, preţurile la motorină au crescut în 17 state membre UE, în luna iulie 2026 comparativ cu luna precedentă. Cele mai mari creşteri au fost în Polonia (13,4%), Germania (12,7%) şi Grecia (12,1%). În schimb, preţurile au scăzut în nouă state membre, cele mai semnificative scăderi fiind înregistrate în Cipru (minus 7.9%), Suedia (minus 7,4%) şi Irlanda (minus 6,4%).

În ceea ce priveşte preţurile la benzină, 14 ţări au înregistrat creşteri de preţuri şi 12 state membre au înregistrat scăderi de preţuri în luna iulie, comparativ cu luna iunie. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Polonia (17,2%), Germania (11%) şi Spania (7,1%), iar cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Suedia (minus 11,1%), Cipru (minus 5,4%) şi Irlanda (minus 4,1%).

În România, potrivit Eurostat, preţurile la motorină au crescut cu 4,6% însă preţurile la benzină au scăzut cu 0,8% în luna iulie 2026, comparativ cu luna iunie 2026.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close