Planul CE pentru consolidarea infrastructurii critice

Georgel Simionică / 18 oct 2022, 11:48
Securitatea energetică, extrem de importantă
Securitatea energetică, extrem de importantă

Comisia Europeană prezintă marţi o iniţiativă pentru a consolida rezilienţa infrastructurilor critice în cadrul Uniunii Europene, după recentele atacuri asupra Nord Stream 1 şi 2, relatează agenţia EFE.

Este prevăzut ca această iniţiativă să fie aprobată marţi de Colegiul Comisarilor, care se reuneşte la Strasbourg pentru săptămâna plenară a Parlamentului European, a anunţat purtătorul de cuvânt adjunct al CE, Dana Spinant.

Detaliile acestei iniţiative vor fi prezentate ulterior presei de către vicepreşedintele CE Margaritis Schinas şi de către comisarul de Interne, Ylva Johansson, a adăugat sursa citată.

Cea mai bună metodă pentru a proteja infrastructura critică europeană a fost una dintre temele dezbătute de şefii de state şi de guverne din Uniunea Europeană la reuniunea informală ce a avut loc săptămâna trecută la Praga şi care s-a concentrat în mare parte pe modul de a se încerca o scădere a preţurilor energiei, care au explodat din cauza războiului din Ucraina.

Necesitatea de a asigura o mai bună rezilienţă infrastructurilor critice din UE, în sectorul transporturilor sau energiei, dar şi în cel tehnologic, a reapărut în ultimele săptămâni, odată cu atacurile asupra a două ramificaţii ale gazoductului rusesc Nord Stream, în Marea Baltică.

Rusia încetase însă să furnizeze gaze Germaniei prin Nord Stream 1 încă de la începutul lunii septembrie, după ce redusese treptat fluxul pe timpul verii.

Nord Stream 2 nu a fost niciodată operativ, deoarece procesul de certificare a fost suspendat de Germania, ca reacţie la recunoaşterea de către Moscova a autoproclamatelor republici populare Donetsk şi Lugansk, mai scrie EFE.

Preocuparea pentru infrastructurile critice nu este nouă. Comisia Europeană a adoptat în 2006 Programul European pentru Protejarea Infrastructurilor Critice (EPCIP), care stabileşte un cadru european pentru toate riscurile în vederea protejării infrastructurilor critice. 

Citește și:

A patra scurgere de gaze din conductele Nord Stream. Rusia cere anchetă din partea Consiliului de Securitate al ONU

O a patra scurgere a fost identificată în Marea Baltică, din gazoductele Nord Stream, care au fost vizate de un presupus sabotaj, relatează Agenția France-Presse care citează paza de coastă suedeză.

"Există două scurgeri pe partea suedeză și două scurgeri pe partea daneză", a declarat un oficial al autorității suedeze, adăugând că cele două scurgeri de pe partea suedeză sunt "apropiate una de cealaltă". Până în prezent, autoritățile din ambele țări au raportat o scurgere pe partea suedeză și două pe partea daneză.

În urma a două explozii suspecte produse luni dimineața și luni seara, acestea se află în apele internaționale din largul insulei daneze Bornholm, dar în zonele economice exclusive ale celor două țări scandinave. Paza de coastă suedeză nu a putut explica imediat de ce raportarea acestei noi scurgeri a fost făcută cu întârziere. Autoritatea nu a fost în măsură să confirme informațiile din presa suedeză potrivit cărora noua scurgere ar fi fost produsă la conducta Nord Stream 2.

Suedia a raportat până acum o scurgere pe Nord Stream 1, la nord-est de insula Bornholm. Danemarca a confirmat o scurgere la Nord Stream 2, la sud-est de insulă, și o alta la nord-est, pe traseul conductei Nord Stream 1. Scurgerile de gaze provoacă la suprafață o zonă cu diametrul de zute de metri în care apa pare să clocotească ceea ce face ca inspectarea conductelor să fie deocamdată imposibilă mai spun autoritățile.

Rusia contraatacă și face apel la Consiliul de Securitate al ONU

În timp ce europenii au denunțat un "sabotaj", Rusia a reacționat la acuzațiile cu care se confruntă încă de marți. Este "stupid și absurd" să suspectezi Rusia că se află în spatele scurgerilor masive detectate după exploziile care au afectat gazoductele Nord Stream, a declarat miercuri, 28 septembrie, Kremlinul. În urma acestui fapt, Rusia a indicat, prin vocea purtătoarei de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zakharova, că va solicita "o reuniune oficială" a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) "în contextul provocărilor privind gazoductele Nord Stream 1 și 2".

Franța, în calitate de președinte al Consiliului de Securitate, a răspuns favorabil la această solicitare. Consiliul de Securitate al ONU ar urma să se reunească vineri, 30 septembrie, pentru a discuta despre aceste scurgeri de informații, potrivit ministrului suedez de externe. Suedia și Danemarca au fost rugate să informeze membrii Consiliului cu privire la scurgerile din zonele lor economice exclusive, a precizat aceasta. "Era destul de previzibil" că unii vor da vina pe Rusia, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. "Previzibil, stupid și absurd", a adăugat el. Scurgerile din Nord Stream 1 și 2 sunt "problematice pentru noi, deoarece ambele conducte sunt pline de gaz (rusesc) gata să fie pompat, iar acest gaz este foarte scump. Acum acest gaz se scurge", a deplâns el. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9192
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9186
USD
Azi 4.6852
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.6835
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 09-12-2022
EUR flag1 EUR = 4.9192 RON
USD flag1 USD = 4.6852 RON
GBP flag1 GBP = 5.6962 RON
CHF flag1 CHF = 4.9737 RON
AUD flag1 AUD = 3.1512 RON
DKK flag1 DKK = 0.6614 RON
CAD flag1 CAD = 3.4303 RON
HUF flag1 HUF = 0.0119 RON
JPY flag1 JPY = 0.0342 RON
NOK flag1 NOK = 0.4676 RON
SEK flag1 SEK = 0.4502 RON
XAU flag1 XAU = 268.5155 RON
Monede Crypto
1 BTC = 80835.96RON
1 ETH = 6004.93RON
1 LTC = 366.85RON
1 XRP = 1.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 4.06% p.a.
ROBOR:
3 luni: 7.71%
6 luni: 7.93%
12 luni: 8.20%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12152.46 -0.62%
BET-BK 2262.73 -0.16%
BET-FI 51123.87 -0.06%
BET-NG 895.61 -0.48%
BET-TR 23637.09 -0.62%
BET-TRN 23519.09 -0.62%
BET-XT 1060.09 -0.52%
BET-XT-TR 2049.29 -0.50%
BET-XT-TRN 2039.73 -0.50%
BETAeRO 832.89 0.17%
BETPlus 1816.57 -0.50%
RTL 27212.67 -0.95%

Opinii

Mircea Coșea
Adrian Negrescu / Foto: arhiva personală

Adrian Negrescu: Vremuri tulburi pe piața petrolului. Începe iar specula

Un lung lanț de circumstanțe care urmează să...

Adrian Negrescu, îngrijorat de evoluția petrolului

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt50
YesMy - smt4.1.0