Pensii speciale pentru încă o mare companie de stat

Adrian Ilie |
Data actualizării: | Data publicării:
Pensiile militare ar putea crește din 2022. Câţi bani vor primi în plus oamenii
Pensiile militare ar putea crește din 2022. Câţi bani vor primi în plus oamenii

Moda instituirii de pensii speciale pare să nu-și piardă din avânt, noi și noi categorii de angajați urmând să primească pensii mai mari decât ar fi trebuit, potrivit contribuției lor la bugetul asigurărilor sociale. Numărul privilegiaților se va mări considerabil odată cu includerea în această castă a privilegaților a unor companii de stat, precum CFR Călători, CFR Marfă și CFR Infrastructură. Se face astfel trecerea de la răsplătirea angajaților statului la cea a angajaților companiilor de stat în cazul în care și plenul Camerei va adopta astăzi proiectul de Statut al personalului feroviar în forma adoptată de Senat.

Proiectul inițiat de un grup de senatori PSD a trecut prin adoptare tacită la Senat și se află pe ordinea de zi a ședinței de plen a Camerei Deputaților, programată pentru astăzi.

În forma inițială, proiectul prevede instituirea de pensii speciale, sub clasica denumire de ”pensie de serviciu”, pentru personalul cu responsabilități în siguranța circulației feroviare. Astfel, mecanicii de locomotivă care au îndeplinit vârsta de 50 de ani și au o vechime de minimum 20 de ani vor primi pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor totale brute în ultimul an dinaintea pensionării.

Ceilalți angajați ai CFR cu responsabilități în siguranța circulației trebuie să aibă cel puțin 52 de ani și 20 de ani vechime. În cazul în care își amână ieșirea la pensie, aceasta ca crește cu 1% din media veniturilor totale brute pentru fiecare an petrecut în plus la muncă.

Citește și: Pensii speciale. Casta privilegiaților a ajuns la 10.000 de oameni

Consiliul Economic și Social a reclamat, în punctul său de vedere, că aceste prevederi sunt discriminatorii în raport cu celelalte categorii de asigurați, iar Consiliul Legislativ a observat, în punctul său de vedere, că proiectul are impact bugetar, deci ar fi trebuit cerută și opinia Guvernului.

Raportul Comisiilor reunite de muncă și transporturi ale Camerei Deputaților propun plenului eliminarea acestor prevederi și trecerea personalului vizat la condiții speciale de muncă, ceea ce oricum le-ar aduce un plus la pensie față de condițiile actuale. Rămâne de văzut dacă plenul va ține cont de propunerile comisiilor sau va trece legea în forma Senatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.3312
Diferența -0.0047
Zi precendentă 4.3359
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0920 RON
USD flag1 USD = 4.3312 RON
GBP flag1 GBP = 5.8138 RON
CHF flag1 CHF = 5.4410 RON
AUD flag1 AUD = 2.8743 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1442 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4251 RON
SEK flag1 SEK = 0.4651 RON
XAU flag1 XAU = 595.7096 RON
Monede Crypto
1 BTC = 375047.70RON
1 ETH = 12703.32RON
1 LTC = 341.13RON
1 XRP = 8.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24130.620.43%
BET-BK4793.090.68%
BET-EF1310.940.31%
BET-FI93104.730.16%
BET-NG1770.500.03%
BET-TR56505.670.43%
BET-TRN54583.300.43%
BET-XT2085.760.39%
BET-XT-TR4774.470.39%
BET-XT-TRN4624.590.39%
BETAeRO930.39-0.22%
BETPlus3508.370.40%
RTL54315.310.41%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel