OUG pentru modificarea legii administratorilor și cumpărătorilor de credite, în dezbatere publică

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Bani
Bani

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a pus în dezbatere publică proiectul de OUG privind administratorii și cumpărătorii de credite.

Proiectul prevede elaborarea unei strategii cuprinzătoare pentru a aborda problema creditelor neperformante cât și modificarea unor ordonanțe actuale în ceea ce privește relația dintre creditor și clienți. Este vorba despre două modificări care, în primul rând, condiționează creditorii să transmită clienților anumite informații înainte de a modifica termenii și condițiile iar în al doilea rând, creditorii vor avea obligația să recurgă la o restructurare rezonabilă înainte de a demara procedura de executare silită.

Deși responsabilitatea principală pentru abordarea problemei creditelor neperformante revine în primul rând instituțiilor de credit și statelor membre ale Uniunii Europene, reducerea volumelor actuale de credite neperformante, precum și prevenirea acumulării excesive a creditelor neperformante în viitor au, de asemenea, o dimensiune europeană clară. Având în vedere interconectarea sistemelor bancare și financiare din întreaga Uniune, în cadrul căreia instituțiile de credit își desfășoară activitățile în mai multe jurisdicții și state membre, este foarte probabil să se creeze efecte de propagare între statele membre și în Uniunea Europeană în ansamblu, care să afecteze atât creșterea economică, cât și stabilitatea financiară.

Așadar, această decizie vine și în contextul expirării transpunerii directivei europene 2.167/2021 care stabilește reguli comune pentru administratorii și cumpărătorii de credite.

 

200 de posturi noi în cadrul ANPC

 

În cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) se înfiinţează o structură responsabilă cu aplicarea prevederilor prezentei Ordonanțe de urgență, conform competențelor, pentru autorizarea administratorilor de credite, precum şi cu asigurarea funcţionării punctului unic de informare. Astfel, instituția se va ocupa de controalele aferente iar în cazul neregulilor pot fi aplicate amenzi de până la 100.000 lei, conform documentului.

În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, numărul maxim de posturi al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor se suplimentează prin hotărâre de Guvern cu un număr de maximum 200 de posturi, necesare desfăşurării activităţii de cooperare şi efectuării schimbului de informaţii cu autoritatile competente din statele membre, derulării activităţii de autorizare a administratorilor de credite, supravegherii cumparatorilor de credite şi a reprezentanţilor desemnaţi, a administratorilor de credite și a furnizorilor de servicii de administrare a credite.

Ordonanța de Urgență conține și prevederi referitoare la condițiile pe care cumpărătorii de credite și administratorii de credite trebuie sa le respecte în interacțiunile lor cu debitorii:

- să acționeze cu bună-credință, în mod echitabil și cu profesionalism;

- să le ofere debitorilor informații care să nu fie înșelătoare, neclare sau false;

- să respecte și să protejeze informațiile personale și dreptul la viață privată al debitorilor;

- să nu hărțuiască, constrângă sau influențeze în mod nejustificat debitorii;

- să furnizeze debitorului informații după transferul drepturilor unui creditor și înainte de prima colectare a datoriilor, sau ori de câte ori debitorul cere acest lucru, cu privire la cesiune, administratorul de credite, furnizorul de servicii de administrare a creditelor, sumele datorate, numele, adresa și datele de contact ale autorităților competente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 495312.99RON
1 ETH = 19293.78RON
1 LTC = 492.29RON
1 XRP = 13.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20869.290.84%
BET-BK4033.790.61%
BET-EF1130.100.94%
BET-FI73717.84-0.30%
BET-NG1521.391.16%
BET-TR48429.500.84%
BET-TRN46824.810.84%
BET-XT1788.110.71%
BET-XT-TR4062.720.71%
BET-XT-TRN3938.160.71%
BETAeRO952.820.16%
BETPlus3056.660.81%
RTL46694.450.85%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel