Ministrul Finanțelor: ”Proiectul privind stopajul la sursă este conform deciziei Curţii Constituţionale”

Matei Ion |
Data publicării:
Reîncriminarea acestei fapte a stârnit multă emoție și multe discuții
Reîncriminarea acestei fapte a stârnit multă emoție și multe discuții

Proiectul privind stopajul la sursă este creat conform deciziei Curţii Constituţionale, a dat asigurări vineri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, precizând că există instrumente de eşalonare şi vor fi create altele.

"Exact acesta a fost scopul acestui articol. Este creat conform deciziei Curţii Constituţionale. Fiecare impozit în sine sau contribuţie este bine definită. Decizia nu a dezincriminat fapta pentru că ar fi fost neconstituţională, ci pentru că norma era neclară. Şi am urmărit foarte atent fiecare cuvânt din motivarea deciziei Curţii. Acum aş vrea să lămuresc, dacă aţi adus în discuţie acest lucru. Nu se aplică această sancţiune cumva de drept, din oficiu. Există tot felul de instrumente înainte de a se întâmpla lucrurile acestea, care eu mi-aş dori sincer să nu se întâmple niciodată, instrumente puse la dispoziţie de către stat. Instrumente până la urmă pe care le rezolvă chiar circuitul economic” a spus Adrian Câciu.

”Adică există un termen în primul rând de conformare de 60 de zile peste data scadenţei. Deci se introduce un termen care este în plus. În acelaşi timp, există instrumente de eşalonare puse la dispoziţie de stat. Chiar şi pentru stopajul la sursă există astfel de instrumente. Vom mai dezvolta instrumente de eşalonare. Știu că pare câteodată ca rupt din context” a explicat oficialul.

”Iată tot în aceeaşi ordonanţă am venit cu un alt articol în care am creat un cadru mai larg pentru aplicarea unei facilităţi astfel încât contribuabilii să poată să-şi anuleze nişte debite către stat. Vor mai fi câteva elemente, inclusiv de dezvoltare a modului de eşalonare. Care este de fapt scopul? Scopul este ca toată lumea să intre într-un regim, în parteneriat real cu statul, iar statul să ştie chiar dacă nu îşi încasează taxele, în momentul în care le-a prevăzut iniţial în Codul Fiscal, măcar prin eşalonare să ştie, să aibă predictibilitate pe încasările viitoare”, a mai spus ministrul și a adăugat că: ”o parte din veniturile de la bugetul de stat le avem datorită eşalonărilor din anii trecuţi. Şi atunci ai un venit predictibil", a spus Adrian Câciu, întrebat dacă există vreun risc să ajungă la Curtea Constituţională cu respectivul proiect.

Premierul Ciucă: TVA de 5% la energie termică de la 1 ianuarie

Adrian Câciu: Bugetul pe 2022 este construit pe investiţii de 7% din PIB


Potrivit ministrului, creanţele eşalonate nu reprezintă creanţe fiscale restante şi deci în momentul în care o firmă a intrat în procedura de eşalonare nu mai are nicio treabă cu acest articol sau cu alte articole care sunt prevăzute în codul Fiscal "ca provocatoare de eventuale sancţiuni, popriri pe conturi sau alte elemente".

De asemenea, el a fost întrebat dacă un angajator care nu şi-a plătit obligaţiile fiscale în ziua 61 el devine pasibil de închisoare.

"În primul rând să nu facem confuzia "nu şi-a plătit obligaţiile fiscale", să specificăm foarte clar obligaţii fiscale specifice, adică stopajul la sursă. Ca să nu amestecăm probabil cu TVA-ul sau alte obligaţii fiscale. Doi la mână, orice infracţiune dacă ar fi să oarecum prezumată că ar fi existat trebuie să aibă câteva elemente constitutive. Adică dincolo de prejudiciul pe care vă aduceţi aminte l-am prevăzut că se transformă această faptă din penală în amendă sau din infracţiune în amendă, orice infracţiune trebuie să aibă un element foarte important, ca să poată fi considerată infracţiune şi anume intenţia. Intenţia reprezintă până la urmă un aspect de subiectivitate al angajatorului, dacă Doamne fereşte, se află în acea situaţie. Nu discutăm acum că fiecare companie, care dintr-un motiv care poate fi justificat, nu a încasat banii, a avut contracte care nu i-au făcut viramentele. Acela e un motiv obiectiv. Intenţia este cu totul altceva. Adică intervine factorul subiectiv în care, deşi tot fluxul tău de cash flow era integru, ai luat decizia să nu-ţi faci datoria de mandatar al statului", a declarat Adrian Câciu.

El a mai precizat că stopajul la sursă reprezintă un mandat dat de stat către angajator sau către companie de a colecta taxele în numele său. Stopajul la sursă nu reprezintă obligaţie fiscală ca toate celelalte.

"Este foarte importantă nuanţa fiscală. Am propus chiar să fac o şcoală de finanţe, nu s-o predau eu, la Ministerul de Finanţe, la care chiar am să invit atât mediul economic să facă parte, mediul academic, studenţii să vină la şcoala de finanţe, presa să vină. Pentru că, dacă nu începem să transmitem realităţile din perspectivă fiscală, vom genera confuzii în continuare şi poate şi eu câteodată generez confuzii. Îmi cer scuze. De aceea încep să le clarific", a spus Adrian Câciu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 325981.83RON
1 ETH = 16391.93RON
1 LTC = 432.69RON
1 XRP = 2.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel