Ministrul Economiei vrea reorganizarea programelor de finanțare

Vlad Roibu |
Data publicării:
Bani - lei
Bani - lei

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea a făcut precizarea că trebuie găsite alternative pentru programele de finanțare actuale iar punctul său de interes este conectarea mai strânsă a mediului public cu cel privat.

Aceste schimbări sunt realizabile în perspectiva lui și vor favoriza forma de lucru public-privată iar astfel se va putea răspunde mai prompt şi eficient nevoilor reale ale IMM-urilor româneşti.

"Este momentul să schimbăm filosofia şi să găsim noi metode de a realiza programele de finanţare, inclusiv pe cele cu tradiţie", a spus ministrul în debutul reuniunii de lucru pe care a avut-o luni, 10 iulie a.c., cu băncile centrale din România.

Întâlnirea a vizat dezbaterea propunerii de relansare a programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, precum şi a programului multianual pentru microindustrializare, în variante îmbunătăţite, axate pe parteneriatul public-privat. Conform unui comunicat remis Agerpres.

"De-a lungul timpului, am vizitat multe firme care se pot mândri cu poveştile lor de succes, la care, într-o mică sau mai mare măsură, putem spune că am contribuit şi noi, prin mecanismele de finanţare pe care le-am pus la dispoziţia antreprenorilor. Aceste rezultate se datorează inclusiv bunei colaborări pe care am avut-o, în implementarea proiectelor, cu băncile partenere. Din acest motiv, sunt ferm convins că împreună, printr-o nouă abordare şi formă de lucru public-privată, vom putea răspunde mai prompt şi eficient nevoilor reale ale IMM-urilor româneşti. Un pas important este îndreptarea atenţiei către acele companii reziliente, bancabile, care pot face diferenţa într-o economie de piaţă sănătoasă", a subliniat Ştefan-Radu Oprea.

Ce presupun aceste restructurări privind finanțările

Potrivit comunicatului, noile ediţii - pilot ale programelor "Comerţ & Servicii" şi "Microindustrializare" au drept obiectiv susţinerea investiţiilor şi creşterea competitivităţii IMM-urilor din aceste sectoare, precum şi încurajarea digitalizării şi transformării verzi a acestora, respectiv promovarea producţiei interne şi a conceptului "Fabricat în România".

Mecanismele de finanţare, în ambele cazuri, vizează acordarea de credite pentru o serie de investiţii eligibile cum ar fi, spre exemplu, achiziţionarea de echipamente, tehnologii sau sisteme destinate eficientizării energetice. Din totalul sumei, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului va asigura o primă de capital pentru diminuarea şi reeşalonarea creditului. Reprezentanţii bancari au agreat propunerile înaintate, prezentând, totodată, aprecierea pentru iniţiativă şi transparenţă.

"Băncile pot asigura un efect multiplicator mai mare, drept urmare consider că această abordare oferă statului român cea mai bună oportunitate de a susţine antreprenoriatul local. Mai mult, în această manieră ne putem concentra pe creşterea firmelor după perioada lor de debut, evident, acolo unde există un adevărat potenţial", a punctat ministrul Economiei.

Procedurile de implementare ale celor două programe se află în curs de definitivare la nivelul instituţiei de resort, urmând ca până la începutul lunii august să fie făcute publice, spre consultare şi dezbatere. Bugetul alocat programului "Comerţ & Servicii", pentru anul în curs, este de 74,5 milioane de lei, în timp ce programul "Microindustrializare" beneficiază de 85 de milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0901
Diferența -0.0002
Zi precendentă 5.0903
USD
Azi 4.3946
Diferența -0.0029
Zi precendentă 4.3975
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0901 RON
USD flag1 USD = 4.3946 RON
GBP flag1 GBP = 5.8106 RON
CHF flag1 CHF = 5.4542 RON
AUD flag1 AUD = 2.8668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1296 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4317 RON
SEK flag1 SEK = 0.4633 RON
XAU flag1 XAU = 587.0446 RON
Monede Crypto
1 BTC = 402663.36RON
1 ETH = 13328.87RON
1 LTC = 383.30RON
1 XRP = 9.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22860.420.22%
BET-BK4506.080.20%
BET-EF1250.060.28%
BET-FI91175.710.71%
BET-NG1699.670.32%
BET-TR53533.350.23%
BET-TRN51711.900.23%
BET-XT1985.980.25%
BET-XT-TR4545.980.25%
BET-XT-TRN4403.280.25%
BETAeRO933.640.74%
BETPlus3330.730.25%
RTL51475.760.21%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea
Excesul are întotdeauna un final / Ilustrație: Freepik
Prof. Mircea Coșea

Mircea Coșea: Românii au ajuns să muncească ieftin și pentru alții

Profesorul Mircea Coșea avertizează că România...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel