Ministerul Agriculturii se reorganizează complet. Sute de funcții de conducere dispar

Georgel Simionică |
Data publicării:
Ministerul Agriculturii
Ministerul Agriculturii

În jur de 10 instituţii din subordinea Ministerului Agriculturii vor intra în reorganizare totală, iar peste 300 de funcţii de conducere vor fi desfiinţate, ceea ce va aduce o economie la bugetul de stat de aproape 10 milioane de euro, a anunţat, joi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Acesta a precizat că după reorganizare peste 1.700 de oameni vor primi un salariu mai mare, deoarece salariul lor de bază este mai mic faţă de cel existent în alte instituţii.

"Vreau să vă transmit un singur lucru: acelor sute de oameni care se îngrijorează, în perioada următoare, după reorganizare, le va creşte salariul. (...) Atunci când reorganizezi instituţii care au un salariu de bază mai mic faţă de alte instituţii care au un salariu de bază mai mare, trebuie să îi duci la nivelul maxim în plată. Bineînţeles că în jur de 1.700 de oameni prin această reorganizare vor primi un salariu mai mare. Mai mult de atât, eficientizăm instituţiile publice şi în perioada următoare Ministerul Agriculturii lansează foarte multe proiecte de ordinul miliardelor de euro. Normal că ne dorim ca fermierii români să nu mai fie plimbaţi de la o instituţie la alta pentru accesarea acestor fonduri europene", a spus ministrul Agriculturii, la finalul şedinţei de Guvern.


În ceea ce priveşte instituţiile din subordine care vor fi reorganizate, şeful MADR a transmis că acestea nu vor fi desfiinţate ci comasate. "Nu se vor desfiinţa instituţii, se vor comasa: ADS (Agenţia Domeniilor Statului n.r), ANF (Autoritatea Naţională Fitosanitară), ANZ (Agenţia Naţională pentru Zootehnie). Sunt foarte multe instituţii, în jur de 10 instituţii, care vor intra în reorganizarea totală a Ministerului Agriculturii", a adăugat el.

Întrebat dacă vor fi şefi care îşi vor pierde locurile de muncă, Barbu a subliniat că prin această reorganizare "se vor desfiinţa 300 de funcţii de conducere, iar economia la bugetul de stat va fi de aproape 10 milioane de euro".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența -0.0018
Zi precendentă 5.0908
USD
Azi 4.314
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.3146
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 381056.54RON
1 ETH = 12776.77RON
1 LTC = 331.16RON
1 XRP = 8.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel