Lista persoanelor înscrise în programul Femeia Antreprenor 2022, în ordinea punctajului

interviu-angajare_53258500
Foto: Pexels
MAT a publicat lista antreprenoarelor înscrise în programul Femeia Antreprenor 2022.

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) a publicat lista antreprenoarelor înscrise în programul Femeia Antreprenor 2022, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute la finanţare.

Potrivit unui comunicat remis miercuri seara Agerpres, punctajele au fost acordate automat, în funcţie de opţiunile aplicantelor.

"Felicitări tuturor antreprenoarelor din România care au aplicat! Îmi doresc ca numărul companiilor coordonate şi fondate de femei să fie cât mai mare, independent de domeniul de activitate! MAT va reprezenta mereu un sprijin pentru orice iniţiativă antreprenorială", a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

Pentru punctajele egale, conform legislaţiei în vigoare, departajarea a fost realizată ţinând cont de: punctajul obţinut la criteriul aferent domeniului de activitate(secţiunea A din criteriile de evaluare); punctajul obţinut la criteriul aferent investiţiei (secţiunea C din criteriile de evaluare); punctajul obţinut la criteriul aferent componentei de dezvoltare durabilă (secţiunea D din criteriile de evaluare); punctajul obţinut la criteriul cursurilor de pregătire antreprenorială (secţiunea E din criteriile de evaluare); punctajul obţinut la criteriul aferent cursurilor de competenţe digitale (secţiunea F din criteriile de evaluare); punctajul obţinut la criteriul aferent inserţiei pe piaţa muncii a unor categorii de personal (secţiunea G din criteriile de evaluare); valoarea exactă a procentului aferent investiţiei în echipamente; data şi ora înscrierii în program.

În continuare, se va desfăşura etapa de evaluare, care constă în analizarea informaţiilor transmise de aplicante prin intermediul formularelor de înscriere. Astfel, în vederea admiterii cererilor de finanţare, echipa tehnică a ministerului şi personalul din cadrul Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului vor verifica completarea tuturor câmpurilor de către solicitanţi, eligibilitatea codului CAEN Rev 2, inclusiv legăturile activelor achiziţionate cu fluxul activităţilor/subactivităţilor care sunt necesare desfăşurării activităţilor codului CAEN pentru care se solicită finanţare, precum şi încadrarea în categoria IMM şi declaraţiile asumate.

"În funcţie de rezultatele evaluării, aplicantele vor primi fie decizie privind acceptarea de principiu la finanţare, fie decizie privind respingerea la finanţare. Există şi posibilitatea solicitării de clarificări suplimentare. În acest sens, aplicantele au obligaţia de a urmări permanent contul de pe platforma granturi.imm.gov.ro şi informaţiile postate pe site-ul ministerului pentru a se asigura de respectarea termenelor procedurale. Totodată, subliniem că vor fi eligibile doar cheltuielile efectuate din contul de grant, special deschis de către beneficiar pentru implementarea proiectului, ulterior alocării grantului şi depunerii cofinanţării, şi care respectă lista de cheltuieli impusă de legislaţie", se mai spune în comunicat.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close