Produsul Intern Brut al zonei euro ar putea înregistra o contracţie de până la 15% în acest an, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), potrivit preşedintelui Băncii...
Averea combinată a miliardarilor americani, inclusiv fondatorul Amazon, Jeff Bezos, şi directorul general al Tesla, Elon Musk, a crescut cu aproape 10% în timpul pandemiei de coronavirus...
Guvernul Elveţiei a anunţat joi că se aşteaptă la un declin al economiei de 6,7% în acest an, faţă de o scădere de 1,5% previzionată luna trecută, pe fondul efectelor pandemiei de...
Activitatea sectorului privat din zona euro s-a oprit practic în luna aprilie, în condiţiile în care pandemia de coronavirus a forţat guvernele să introducă populaţia în carantină iar...
Fondul European de Investiţii (FEI) şi Comisia Europeană lansează o nouă facilitate-pilot de garantare în scopul ameliorării accesului la finanţare pentru persoanele şi organizaţiile care...
Pe fondul degringoladei care a pus stăpânire pe piața petrolului și în condițiile în care veștile proaste privind consecințele pandemiei de coronavirus se înmulțumesc, prețul aurului a...
Ministrul Finanţelor Publice ar putea emite în câteva săptămâni obligaţiuni pentru populaţie, atât în lei, cât şi în valută, a anunţat ministrul de resort, Florin Cîţu.
Guvernul italian lucrează la un nou pachet de stimulare a economiei, în valoare de cel puţin 50 de miliarde de euro (54 de miliarde de dolari), pentru a atenua impactul pandemiei de coronavirus...
România nu va fi afectată, pe termen scurt, de scăderea drastică a preţului petrolului din Statele Unite, în condiţiile în care se consumă foarte mult petrol din producţia internă, a scris...
Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să lanseze încă un ajutor suplimentar, în valoare de 1.000 de miliarde de euro (1.100 miliarde de dolari), pentru a repara pagubele economice...
Pentru facilitarea accesării cât mai rapide a celor 350 de milioane de euro puse la dispoziţia spitalelor din reţeaua COVID-19, angajaţii Ministerului Fondurilor Europene (MFE) vor oferi sprijin...
Europa va avea nevoie de încă cel puţin 500 de miliarde de euro de la instituţiile financiare ale UE pentru a finanţa redresarea economiei după pandemia de coronavirus (Covid-19), a afirmat...
Guvernul a adus o nouă modificare modului în care se acordă indemnizația pentru șomajul tehnic în perioada stării de urgență, așa încât salariații cărora le sunt suspendate contractele...
În unele companii s-a decis ca pe perioada pandemiei să se procedeze la reduceri salariale, ca o soluție temporară de salvare a locurilor de muncă și a afacerilor.
Agenţia de evaluare financiară Fitch a revizuit perspectiva de rating a României, de la stabilă la negativă, pe fondul influenţelor răspândirii virusului COVID - 19 asupra finanţelor publice...
Portalul imminvest.ro a înregistrat o rata de înscriere de peste 200 aplicaţii pe secundă din primele momente de la deschiderea aplicaţiei, iar la scurt timp a fost blocat, alături de site-ul...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) deschide vineri, la ora 10:00, aplicaţia Programului IMM Invest România, care va permite IMM-urilor...
Consumul mondial de petrol va fi anul acesta, în medie, de 92,82 milioane de barili pe zi, cu 6,8% mai mic faţă de cel din 2019, ca efect al pandemiei de coronavirus, o scădere a cererii pe care...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 545 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 58 de luni, la un...
Conform celor mai recente date furnizate de Ministerul Muncii, 970.005 de contracte de muncă au fost suspendate, ceea ce înseamnă șomaj tehnic, iar alte 226.962 contracte de muncă au încetat,...
Creșterea consumului de divertisment, a serviciilor de livrare la domiciliu și a cheltuielilor în farmacii, alături de scăderea cheltuielilor de transport, a tranferurilor de bani și a...
Economia Asiei va înregistra o creştere zero în acest an, pentru prima dată în ultimii 60 de ani, a apreciat Fondul Monetar Internaţional, într-un raport referitor la regiunea Asia-Pacific...
Grupul american Apple Inc. a dezvăluit miercuri noul telefon iPhone SE, primul său smartphone ieftin din ultimii patru ani, în dorinţa de a impulsiona vânzările înaintea lansării unor noi...
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a precizat că prin rectificarea bugetară adoptată de Guvern miercuri cele mai mari sume au fost alocate Ministerelor Muncii, Sănătăţii şi...
Deciziile politice adoptate pentru a atenua impactul economic al pandemiei de coronavirus ar putea declanşa un nou val de proteste, dacă măsurile adoptate de guverne vor fi considerate insuficiente...
S-a tot speculat pe tema unei investigații judiciare a Statelor Unite ale Americii în legătură cu desfășurarea Campionatului Mondial de Fotbal 2022 din Qatar.