Invitată la România TV, Elena Cristian a comentat afirmația premierului Cîțu care anunța, în urmă cu câteva zile, că a crescut puterea de cumpărarea a românilor.
Justiţia spaniolă a autorizat extrădarea lui John McAfee, creatorul softului antivirus care îi poartă numele, în Statele Unite, unde este inculpat pentru evaziune fiscală, transmit Reuters şi...
Comisia Europeană a aprobat, marţi, Planul de relansare post-pandemie propus de Germania, anunţă preşedintele instituţiei europene, Ursula von der Leyen.
Ministerul Finanţelor are în plan lansarea de obligaţiuni verzi pe pieţele internaţionale în următorii doi ani, pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică şi reducerea...
Fondul Monetar Internaţional şi-a exprimat sprijinul faţă de politica monetară expansionistă a Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB), care are ca obiectiv limitarea aprecierii francului...
Alocaţiile pentru susţinerea familiei, plătite în aprilie 2021, au totalizat 25,16 milioane de lei, suma medie pe beneficiar fiind de 168,09 lei, potrivit datelor centralizate de Agenţia...
Consumul individual efectiv (AIC) per capita, un indicator al nivelului bunăstării gospodăriilor, a continuat să crească în România în 2020, ajungând la 79% din media Uniunii Europene, de la...
Comisia Europeană a aprobat luni o schemă de ajutor în valoare de 610.000 euro (aproximativ trei milioane de lei) lansată de autorităţile române pentru sprijinirea companiilor active în...
Premierul Florin Cîţu a anunţat că săptămâna viitoare Guvernul va adopta o hotărâre referitoare la acordarea ajutoarelor de urgenţă în cazul inundaţiilor.
Primarii de sectoare cer ca instituţiile pe care le reprezintă să fie eligibile pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), printr-o scrisoare comună adresată premierului Florin...
România are de făcut o consolidare bugetară fără să lovească refacerea economiei, iar aceasta ar fi o trăsătură ghid pentru construcţia politicii macroeconomice, a declarat preşedintele...
Reforma pensiilor ar trebui să ducă toate pensiile pe contributivitate, a declarat premierul Florin Cîțu, întrebat fiind dacă va fi discutată problema pensiilor speciale. "La pensiile speciale...
Comisia Europeană a aprobat miercuri primul plan naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), cel al Portugaliei, ţara care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi a dorit să dea...
Programul Național de Redresare și Reziliență prevere și reforma din temelii a sistemului de pensii. Oficialii au început să vehiculeze recent și cifre care ar putea să ne arate nivelul la...
Potrivit Bloomberg Economics, prețurile imobiliarelor din întreaga lume scot în evidență tipul de avertismente care nu au mai fost văzute de la începutul crizei financiare din 2008.
Moneda naţională a recuperat ușor, în raport cu euro, ajungând la 4,9241 lei, faţă de cotaţia precedentă, de 4,9243 lei. Leul s-a apreciat și față de dolar, atingând nivelul de 4,0620...
Conform Indexulului Egalității de Gen (Gender Equality Index) din 2020, România se află pe un rușinos loc 26 din 28 (la nivelul Uniunii Europene), cu un scor de 54.4 (din 100) respectiv cu 13,5...
Coaliția aflată la guvernare a anunțat că este pe cale să pună la punt o nouă lege a pensiilor care vrea să schimbe din temelii, aparent, tot sistemul de pensii.
După mai bine de un an de pandemie în care toată lumea a incremenit și a trebuit să stăm cu toții închiși în casă, în sfârșit va avea loc festivalul de muzică Untold de la Cluj-Napoca.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a acuzat o "campanie de dezinformare" în ceea ce priveşte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, subliniind că documentul nu a fost respins de Comisia...
Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă, la Sibiu, unde a avut mai multe întâlniri cu oameni de afaceri şi angajatori, că investitorii din România trebuie să fie pregătiţi în perioada...
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a explicat în cadrul emisiunii ”Income”, a postului de televiziune Antena 3, ce presupun proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență...
Premierul Florin Cîţu a reiterat vineri că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) depus de România la Bruxelles nu a fost respins şi că toţi banii, 29,2 miliarde de euro, vor fi...